În această după-amiază, pompierii au fost solicitați să intervină în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit din comuna Poduri, sat Bucșești.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale pentru stingere cu apă și spumă (ASAS) și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești.
Incendiul s-a manifestat la o locuință, afectând o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Datorită intervenției rapide și eficiente a echipajelor de pompieri, focul a fost localizat și lichidat în scurt timp, fiind prevenită extinderea acestuia la alte construcții din apropiere.
În urma cercetărilor efectuate, cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un coș de fum deteriorat.
Reamintim cetățenilor importanța respectării regulilor privind întreținerea și verificarea periodică a coșurilor de fum și a aparatelor de încălzire, măsuri esențiale pentru prevenirea incendiilor și evitarea unor situații cu potențial tragic.












