sâmbătă, 24 ianuarie 2026

Încă un pas important pentru protejarea comunităților și a fondului forestier

Direcția Silvică Bacău a finalizat recepția unor lucrări ample de corectare a torenților realizate în bazinul hidrografic Pârâul Negru, în zona Ocolului Silvic Comănești, investiție finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 6,2 milioane de lei.

Lucrările au fost necesare în contextul particularităților geomorfologice ale bazinului Pârâului Negru, caracterizat printr-o formă alungită și versanți scurți, factori care favorizează concentrarea rapidă a apelor și formarea viiturilor.

Prin implementarea acestor amenajări, vor fi protejate, în perioadele cu precipitații abundente, peste 15 hectare de teren silvic și 10 hectare de teren agricol, rețeaua de drumuri forestiere și publice, căile de comunicații și transport, patru poduri, zeci de obiective economice, precum și gospodăriile din localitățile Asău și Comănești.



În cadrul investiției au fost executate 9 structuri de retenție (8 baraje și 1 prag), 7 traverse cu 145,3 metri de canal betonat, un podeț tubular, calibrarea albiei pe o lungime de 760 de metri, 200 mp de garnisaje, 103 metri de zid de beton, 47,5 metri de scări de pești și 230 de metri de anrocamente. Totodată, au fost realizate lucrări de împădurire menite să asigure stabilizarea solului în zona afectată.

Lucrările de corectare a torenților sunt construcții complexe, specifice zonelor montane, care includ baraje, praguri de scurgere, ziduri de sprijin și consolidări de mal, completate de împăduriri pentru reducerea eroziunii. Aceste amenajări au rolul de a prelua undele de viitură, de a diminua viteza de scurgere a apelor și de a reduce energia cinetică a torenților, efectele fiind vizibile mai ales în perioadele cu ploi torențiale.

La nivel național, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva derulează un program amplu de corectare a torenților, în valoare de 22 de milioane de euro, finanțat prin PNRR, în baza unui contract semnat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Programul vizează reducerea riscurilor hidrologice și protejarea comunităților, infrastructurii și fondului forestier din zonele vulnerabile ale României.



spot_img