Un accident rutier s-a produs pe porțiunea recent inaugurată a Autostrăzii A7, pe sectorul Focșani–Adjud. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, evenimentul a avut loc la kilometrul 180, în zona municipiului Adjud, județul Vrancea.
În accident au fost implicate un autoturism, o autoutilitară și un autocamion. În urma impactului, două persoane au fost rănite, fiind necesară intervenția echipajelor de urgență.
Circulația rutieră pe sensul de mers Focșani–Adjud a fost oprită pe benzile autostrăzii, traficul fiind deviat pe DN 2, pe ruta ocolitoare Pufești–Adjud.
Polițiștii recomandă șoferilor să respecte indicațiile agenților de trafic și să manifeste prudență în zonă.















