Fostul antrenor s-a stins din viață luni, 8 decembrie, la vârsta de 79 de ani, după o grea suferință
Fotbalul băcăuan e in doliu. Luni, 8 decembrie s-a stins din viață una din figurile marcante ale antrenoratului din România: Ioan Sdrobiș. „Părintele” sau „Zorro”, așa cum mai era cunoscut Nelu Sdrobiș s-a urcat la Ceruri la vârsta de 79 de ani (ar fi împlinit 80 anul viitor, pe 8 martie), după o grea suferință.
În toamna lui 2024, Sdrobiș suportase o intervenție chirurgicală pe cord deschis, pentru ca în vara aceasta, problemele sale de sănătate să se acutizeze, el fiind supus unei noi operații, pe creierul mic. „A suferit enorm în ultimele luni. Pentru el, a fost un adevărat chin”, au mărturisit cei apropiați „Părintelui”.
Un produs sută la sută al fotbalului băcăuan, Nelu Sdrobiș s-a remarcat în special ca antrenor, el punându-și amprenta în mod decisiv pe evoluția unor echipe ca Oțelul Galați (unde a și debutat ca „principal”, în 1988), Universitatea Cluj, Dacia Unirea Brăila, CSM Reșița, Ceahlăul Piatra Neamț sau Jiul Petroșani, precum și pe viitorul fotbalistic al unor jucători de talia lui Cristi Chivu, Valentin Badea sau Dragoș Grigore, pentru a ne rezuma doar la aceste nume. De altfel, pe Chivu, Sdrobiș l-a lansat în Divizia A atunci când actualul antrenor al lui Inter Milano avea doar 16 ani și evolua la CSM Reșița.
Rebel incurabil și redutabil polemist- sunt de notorietate contrele sale cu Mircea Lucescu, dar și atacurile la Chivu: „a uitat de mine, sunt ani de când nu m-a mai sunat”– Ioan Sdrobiș, care era, în egală măsură, un mare sufletist și un iubitor necondiționat al fotbalului se retrăsese în ultimii ani la casa pe care și-a construise la Târgu Ocna. Nu abandonase însă în totalitate Sportul-Rege, continuând să dea o mână de ajutor divizionarei C Viitorul Onești.
„Cât mai pot, ajut. Cu ochiul, cu vorba, cu ce pot și eu. Fotbalul mi-a dat extraordinar de multe și nu vreau să-i rămân dator”, obișnuia să spună nea Nelu. Slujbele de pomenire vor avea loc la Târgu Ocna, iar înmormântarea se va derula miercuri, 10 decembrie, la Cimitirul „Central” din Bacău.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!














