vineri, 5 decembrie 2025

Jandarmii băcăuani au oferit daruri de Moș Nicolae unor copii din Stănișesti

Momente de bucurie și speranță au ajuns în Slobozia, comuna Stănisești, județul Bacău, unde 14 copii au primit daruri din partea jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău.

Printre beneficiari se află patru frați, rămași în grijă bunicilor, și alți zece copii din familii greu încercate, cărora le-au fost oferite două aragaze, o mașină de spălat, jucării, alimente, rechizite și îmbrăcăminte.

„Pentru fiecare dintre noi această misiune a însemnat, în primul rând, bucurie și solidaritate. Am dorit să fim aproape de cei care au nevoie, să le aducem nu doar obiecte materiale, ci și un semn că nu sunt singuri. Gestul mic al nostru, făcut din suflet, a adus azi speranță în ochii copiilor”, a declarat căpitan Dănculea Alexandra, purtătorul de cuvânt al unității.

Preotul militar Banciu Paraschiv a adăugat: „Acest proiect este o mărturie a iubirii creștine și a responsabilității civice: când dăruim, ne dăruim pe noi înșine. Ne bucurăm că am putut contribui la alinarea unor nevoi reale și la construirea unor amintiri frumoase pentru aceste familii.”

Mulțumim colegilor jandarmi pentru implicare; pentru că, așa cum spune tradiția, ” dar, din dar se face rai”, astăzi ușa acestor familii s‑a deschis cu generozitate și cu suflet.



spot_img