Biroul de Ordine Publică Onești, împreună cu jandarmi și polițiști din structurile de siguranță școlară, prevenirea criminalității, investigații criminale și economice, precum și un echipaj canin, a desfășurat o acțiune în sistem integrat în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.
Obiectivele vizate au fost reducerea infracționalității și a actelor de violență din mediul școlar, informarea și educarea elevilor cu privire la comportamentele de risc – cum ar fi bullying-ul, absenteismul școlar sau traficul de substanțe interzise – și prevenirea faptelor contravenționale și penale.
Acțiunea a vizat patru licee din localitate și a inclus 15 activități educativ-preventive în cadrul orelor de curs, la care au participat aproximativ 400 de elevi. Aceștia au fost informați despre răspunderea legală, infracțiunile cu violență, situațiile de risc și combaterea traficului de droguri.
În zonele adiacente unităților de învățământ cu potențial criminogen au fost controlate 8 unități economice și 5 dispozitive de pază, au fost legitimate 63 de persoane și au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale – dintre care 3 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și 34 pentru vânzarea de produse din tutun minorilor. Valoarea totală a amenzilor a fost de 5.900 de lei.
Astfel de acțiuni vor continua să fie organizate constant în toate unitățile de învățământ din județ, având rol esențial în prevenirea comportamentelor de risc și în promovarea unei atitudini responsabile față de propria siguranță.













