vineri, 5 decembrie 2025

Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România

Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România a celebrat, și în acest an, excelența și creativitatea în artele vizuale.

Evenimentul a avut loc la Muzeul Național de Artă al României, în data de 24 octombrie 2025, și a fost organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, cu susținerea Ministerului Culturii.

„Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din România a hotărât să acorde trei premii unor artiști care au avut o contribuție importantă atât pentru filiale, cât și pentru uniune… Am încercat să primeze opera, activitatea din anul precedent, dar și implicarea lor în viața uniunii.

De aceea, ne-am orientat spre artiști din țară și spre filiale care sunt active, prezente, și spre cele din București. Premiile Consiliului Director se acordă artiștilor: Felix Aftene, Flavia Lupu și Ovidiu Ungureanu.

Dincolo de proiecte culturale cunoscute, Ovidiu Ungureanu operează în zona fotografiei și a filmului… ultimul proiect pe care l-am văzut al lui Ovidiu Ungureanu a fost la Galeria Romană, din București, documentând viața și activitatea lui Ion Grigorescu. Poate nu întâmplător ei sunt puși acum în aceeași ecuație, de premianți.”

– Prof. univ. dr. Petru Lucaci, președinte, Uniunea Artiștilor Plastici din România (preluare de la TVR Cultural)

„Să fii laureat al premiilor UAPR, adică să fii recunoscut de ai tăi, de membrii Uniunii Artiștilor Plastici din România, adică de breasla ta, să ai un asemenea calificativ în fond, sigur că e mai mult decât onorabil.

M-a bucurat mult, cred că fiecare și-ar dori o asemenea recunoaștere. Știi cum e, visezi la un astfel de premiu, ți-l dorești, însă drumul până la el e cu adevărat lung.

E mare lucru să figurezi pe masa Consiliului director doar ca propunere, să fii nominalizat, cu atât mai mult sunt bucuros că premiul mi s-a decernat, că am fost prezent la Gala UAPR. Uite, îmi îngădui să folosesc termenii mei marinărești: am fost și pe val, am avut un vânt bun. Valul pleacă de undeva și se formează pentru a avea un moment de maximă frumusețe.

Nu ajunge pentru o asemenea recunoaștere să faci o expoziție sau două, am împlinit niște proiecte și am fost propulsat de tot felul de aprecieri notabile. Mulțumesc încă o dată Consiliului director și colegilor mei, tuturor celor care au făcut din mine ceea ce sunt azi.”

– Ovidiu Ungureanu, laureat al Premiilor UAPR

 

 



spot_img