Personalitatea Reginei Maria a fost evocată în Simpozionul omagial „Maria, o Regină în slujba României și a Armatei”, organizat miercuri, 29 octombrie 2025, la Cercul Militar de Filiala Județeană „Colonel Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, în parteneriat cu Garnizoana Bacău și Filiala Bacău a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.
Evenimentul a avut loc în ziua în care s-au împlinit 150 de ani de la nașterea Reginei Maria. Între invitați s-au aflat Subprefectul Gabriel-Stănică-Lupu, consilierii locali Ilie Bîrzu, Ionel Condurat și Cristinel Nechita, părintele Benone Lucaci Decanul romano-catolic de Bacău, părintele militar ortodox Paraschiv Banciu, reprezentanți ai unor unități militare și ai unor asociații ale cadrelor militare. Au transmis mesaje evenimentului Protopopiatul Ortodox și Decanatul Romano-Catolic din Bacău.
Simpozionul a fost deschis și moderat de președintele Filialei Județene Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, iar despre personalitatea celui mai important suveran al României Moderne au vorbit istoricul militar Sorin Grumuș („Regina Maria și Armata Română”), prof. dr. Gabriela Gîrmacea („Regina Maria, o scriitoare necunoscută”) și Mihaela Băițan, directoarea Filialei Bacău a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” („Regina Maria model de dăruire”).
La final a fost proiectat filmul evocativ „Regina Maria – inima României” (Anglia, 2018, producător John Florescu, regizor Trevor Poots). O scurtă intervenția a avut și Cornel Cepariu – Președintele Filialei Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Regina Maria, născută la 29 oct 1875, rudă de sânge cu cei mai puternici regi europeni, principesă de Marea Britanie și Irlanda, fiica lui Alfred, duce de Edinburg (care era fiul Reginei Victoria a Angliei) și a Ducesei Maria, fiica țarului Alexandru II al Rusiei și vară cu împăratul Wilhelm II al Germaniei. A devenit regină în 1914 și a trecut la cele veșnice la 18 iulie 1938, la Sinaia.
La 12 septembrie 1919, după modelul Germaniei, Franței și al altor state, forțe inamice sau aliate, România a înființat „Societatea Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, cu filiale în teritoriu și cu implicarea principalelor instituții ale statului – Armata, Biserica, Ministerul de Interne, Ministerul Culturii și Cultelor și altele. În fruntea acestei mișcări naționale s-a așezat, ca reper moral suprem, cu responsabilitate și implicare fermă, însăși Regina Maria.
Regina Maria – model de dăruire
Mihaela Băițan: „La 150 de ani de la nașterea sa, Regina Maria rămâne, peste timp, un model de dăruire în adevăratul sens al cuvântului – o regină care a slujit țara cu inima, cu rațiunea și cu fapta. Născută într-o familie cu rădăcini în casele regale ale Europei, Regina Maria a ales să-și trăiască viața în slujba poporului român, devenind, prin faptele și atitudinea sa, un veritabil model de dăruire, curaj și devotament.
În anii neutralității (1914–1916), Regina Maria s-a impus ca un model de dăruire morală și claritate politică. Într-un moment în care clasa politică românească ezita între alianțe, ea a pledat cu hotărâre pentru apropierea de Antantă, convinsă că doar alături de Franța și Marea Britanie România își putea împlini destinul național. În spatele deciziei Regelui Ferdinand de a intra în război de partea Antantei s-a aflat sprijinul constant al Reginei, care a înțeles că această alegere dificilă era singura care putea aduce un viitor demn țării. A fost, și atunci, un model de loialitate, o voce fermă într-o lume dominată de ezitare.
Odată cu intrarea României în război, Regina Maria a demonstrat, zi de zi, ce înseamnă dăruirea în faptă și suferință. În timpul refugiului din Moldova, s-a aflat permanent în mijlocul celor care sufereau: a vizitat spitalele, a organizat rețele de ajutorare, a adus alinare răniților și încurajare celor care luptau. Îmbrăcată în haine de infirmieră, era o prezență constantă printre medici, asistente și soldați. Nu a fost o regină distantă, ci una care a trăit durerea poporului său, transformând compasiunea în acțiune. Prin curajul și energia sa, Regina Maria a devenit un model de dăruire și solidaritate umană, un simbol al rezistenței morale într-un timp al suferinței.
După încheierea războiului, Regina Maria a continuat să-și pună întreaga putere și influență în slujba României. La Conferința de Pace de la Paris (1919), a reprezentat țara cu o demnitate și o forță remarcabile. Într-o epocă în care femeile aveau rareori un rol politic activ, ea a devenit vocea unei națiuni care își cerea recunoașterea sacrificiului. Cu tact, inteligență și eleganță, a pledat cauza României Mari în fața marilor lideri ai lumii, contribuind la recunoașterea internațională a noilor granițe. A fost, și în diplomație, un model de dăruire și responsabilitate față de idealul național, slujind țara nu prin vorbe, ci prin prestigiul și personalitatea ei.
Regina Maria a rămas și un model de dăruire culturală și spirituală, lăsând în urmă o moștenire de cuvânt și simțire.”
„A vibrat cu tot sufletul la cauza României și ne-a iubit pe toți”
Prof. dr. Gabriela Gârmacea: „Legătura dintre Regina Maria și armata română a fost extrem de puternică și nu s-a limitat doar la relația oficială dintre suveran și militari. În timpul celui de Al Doilea Război Balcanic, Principesa Maria a lucrat în serviciul sanitar, îngrijind bolnavii din lagărele de holeră, riscându-și viața fără nici o rezervă, pentru că, în timpul Primului Război Mondial, din postura de regină a României a îngrijit la fel de riscant bolnavii de tifos din Moldova. Regina Maria a fost repede adoptată de armata română, fiind numită comandant (proprietar) al Regimentului 4 Roșiori, unitate de elită a Armatei Române. A avut un rol foarte important în intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei și a reprezentat o voce hotărâtă pentru rezistența pe frontul din Moldova în vara anului 1917. În semn de respect și recunoștință pentru devotamentul dovedit în tratarea răniților de război, a fost instituit Ordinul «Crucea Regina Maria». Acesta a fost o distincție de război și de pace a României, instituită de Regele Ferdinand prin Înaltul Decret nr. No 85 din 15 februarie 1917 și ratificată prin Legea 201 din 17 martie 1917, destinată a răsplăti «persoanele care se vor fi distins în chestiunile sanitare».”
Sorin Grumuș: „Volumul «Regina Maria. Viața și opera», scris de doamna profesoară dr. Gabriela Gîrmacea și apărut la Editura DPH, aduce în atenția cititorilor personalitatea unui lider care continuă să fascineze și să inspire publicul. Evidențiind rolul important al reginei în timpul Primului Război Mondial și contribuția la înfăptuirea României Mari, doamna Gabriela Gîrmacea nu s-a oprit aici: și-a propus să evidențieze modul în care se formează un lider și un aspect mai puțin cunoscut și discutat la noi – pe scriitoarea Regina Maria. Folosindu-se de imagini de epocă și de scheme, autoarea arată că talentul scriitoricesc al reginei constă în realizarea unor portrete remarcabile pentru oameni politici ai momentului, în lucrările memorialistice, dar și în modul în care reușește să construiască episoade narative captivante și pline de suspans, în povestiri și nuvele: «Patru anotimpuri din viața unui om», «De coada cometei», «Insula Șerpilor» etc. În discursul său, doamna Gabriela Gîrmacea a menționat că regina abordează teme profunde, cum ar fi pactul cu diavolul în «Ciobanul și domnița» sau ispita, invidia, păcatul, secretul spovedaniei în «Baba Alba», «Sămânța înțelepciunii». În memorialistică, Regina Maria evocă locurile pe unde a trecut și oamenii pe care i-a cunoscut. Doamna profesoară a remarcat că există mai multe afirmații în care regina conturează un portret colectiv al românilor și a citat câteva dintre acestea: «Românii, ca toți latinii, sunt sceptici și au un simț al umorului foarte ascuțit și nu totdeauna binevoitor.” În încheiere, doamna Gabriela Gîrmacea a făcut o referire la «Rugăciunea unei regine» și la «Testamentul reginei», două texte în care se simte o încărcătură emoțională profundă a unei persoane care a vibrat cu tot sufletul la cauza României și care ne-a iubit pe toți.”
Petru Done, UZPR Bacău















