vineri, 5 decembrie 2025

N-ai încă buget sau energie pentru renovări? Uite ce poţi face

Casa ta merită un refresh chiar şi atunci când nu e loc pentru renovări costisitoare sau lucrări de anvergură. Da, n-ai nevoie de mii de lei sau de o echipă de meşteri ca să înfrumuseţezi locul în care stai, să-l faci mai primitor şi mai confortabil. Poţi face asta cu paşi mici, lucrări pe cont propriu şi/sau proiecte DIY creative.

Iată ce poţi face pentru casa ta când vrei un refresh, dar n-ai buget sau energie pentru renovări:

Curăţă pereţii

Curăţarea pereţilor e una dintre cele mai simple proceduri pe care le poţi face pentru întreţinerea sau reîmprospătarea casei, fără să fie nevoie să chemi zugravul. Ca să te asiguri obţii un rezultat bun, foloseşte o soluţie special realizată pentru această operaţiune. Desigur, poţi folosi şi o soluţie preparată în casă, pe bază de oţet, ulei de arbore de ceai sau apă oxigenată, însă rişti să deteriorezi suprafeţele dacă nu o testezi în prealabil.

În cazul în care te confrunţi cu mucegai, o perie şi o soluţie antimucegai îţi vor fi de ajutor în curăţarea pereţilor, însă e necesar să găseşti şi o soluţie pe termen lung.

Nu uita nici să porţi mască de protecţie şi mănuşi când cureţi pereţii, pentru a-ţi proteja pielea şi sistemul respirator.

Foloseşte autocolant

Autocolantul e una dintre cele mai accesibile soluţii pentru o renovare rapidă, unde mai pui că are şi un preţ prietenos. Poţi să foloseşti autocolant pentru o mulţime de suprafeţe, de la gresie sau faianţă şi până la podele, uşi sau mobilier. Spre exemplu, mobilierul pentru living, mesele, scaunele de lemn, birourile, toate se pot recondiţiona cu ajutorul autocolantului. Fie că-l alegi pentru mobilierul de living, fie că-l alegi pentru birou sau dormitor, trebuie doar să găseşti modelul potrivit şi să te asiguri că este realizat fără substanţe toxice, precum formaldehidă.

Tapetul autocolant e şi el o variantă bună pentru un refresh al pereţilor, în special când nu vrei să chemi meşterul. Plăcile de tapet autocolant se aplică uşor şi le găseşti în tot felul de forme şi modele.

Schimbă câteva piese de mobilier

Să schimbi câteva piese de mobilier poate fi acel ceva ce dă un suflu nou casei tale. Nu trebuie să cheltui sume imense de bani sau să te chinui săptămâni întregi cu mobilarea casei, ci doar să optezi pentru 2-3 piese potrivite. Spre exemplu, cu un buget mediu poţi schimba mobilierul din living, măsuţa de cafea, biroul şi/sau fotoliul. Bineînţeles, poţi opta şi pentru schimbarea unei singure piese de bază, precum patul său canapeaua.

Uneori, o singură piesă de mobilier poate să transforme complet o încăpere. Alege un fotoliu extensibil în birou, un dulap deschis în dormitor sau o nouă comodă TV pentru living. Din fericire, o mulţime de site-uri şi magazine de mobilă oferă preţuri accesibile pentru toate gamele, unde mai pui că există şi outlet-uri sau platforme second hand.

Optează pentru o bucătărie minimalistă

Dacă vrei să faci o schimbare în bucătărie, însă nu îţi doreşti să cheltui zeci de mii de lei, ce zici de o variantă minimalista? Cureţi pereţii, arunci mobila deteriorată, păstrezi electrocasnicele în stare bună şi achiziţionezi mobilier minimalist. Unul sau două corpuri cu blat, etajere metalice sau de lemn şi două scaune de bar reprezintă un start foarte bun. Ba chiar poţi lua în considerare şi mobilierul la mâna a doua, mai ales dacă-l poţi procura din surse de încredere.

Bucătăria se poate transforma uşor într-un spaţiu cozy, care îţi transmite o stare de bine, chiar şi fără investiţii majore. Trebuie să te focusezi pe mobilier funcţional, culori calde, plăcute, texturi clasice şi spaţiu liber din belşug. E de preferat să ai o bucătărie în care te mişti liber, cu puţin mobilier decât să amenajezi această cameră cu multă mobilă scumpă şi să beneficiezi de mai puţin spaţiu.

Aruncă/donează tot ce nu mai e de folos

De la mobilier pentru living vechi şi până la accesorii precum covoarele sau etajerele, o mulţime de piese se pot dona sau aruncă pentru a da un suflu nou casei tale. Piesele în stare bună care nu-ţi mai folosesc pot ajuta alte persoane, care nu îşi permit astfel de achiziţii. Dacă alegi să donezi ceea ce nu îţi mai foloseşte, obţii un refresh pentru casa ta, fără să cheltui bani sau să transformi spaţiul în şantier. Ba mai mult, faci şi o faptă bună.

Schimbările potrivite pot da casei tale un aspect modern şi fresh, iar ţie îţi pot oferi confortul de care ai nevoie. Poţi începe pas cu pas, fără investiţii majore de timp sau bani. Optează pentru autocolant unde e necesar, încearcă mobilierul minimalist sau curată în profunzime pereţii pentru un refresh instant.

 



spot_img