În noaptea trecută, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din satul Poieni, comuna Roșiori.
La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați din locuință. Persoanele aflate în interior reușiseră să se autoevacueze înainte de sosirea pompierilor, astfel că nu s-au înregistrat victime.
Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un coș de fum deteriorat.
🔥 ISU Bacău reamintește cetățenilor importanța verificării periodice a sistemelor de încălzire și a coșurilor de evacuare a fumului, pentru prevenirea unor astfel de evenimente nedorite.














