În acest sfârșit de săptămână, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău au desfășurat mai multe acțiuni pentru siguranța cetățenilor și prevenirea faptelor antisociale. Intervențiile au vizat combaterea comerțului ilegal, a braconajului piscicol, a delictelor silvice și a consumului de substanțe interzise cu efect psihoactiv.
Deși misiunile au avut un caracter preventiv, au fost aplicate peste 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei. Cele mai multe au vizat pescuitul ilegal și transportul neautorizat de material lemnos, fiind confiscate peste 5 metri cubi de lemn de diferite sortimente. Totodată, au fost sancționate persoane care au fumat în locuri de joacă, încălcând legislația în vigoare.
Cele mai multe abateri au fost constatate pe râul Bistrița, în localitățile Lespezi și Racova, pe lacul de acumulare Gârleni, dar și în zonele Galbeni, Gioseni și Răcăciuni. Acolo, 25 de bărbați au fost surprinși pescuind fără permis sau folosind un număr mai mare de unelte decât cel permis de lege.
În cadrul altor acțiuni, jandarmii au confiscat mai multe parfumuri de la doi bărbați prinși în Târgul Auto din Bacău, care încercau să le vândă fără documente de proveniență. Produsele purtau mărci și culori similare celor originale, iar în urma constatării faptelor au fost întocmite acte de sesizare pentru punerea în circulație a unui produs contrafăcut, conform Legii nr. 84/1998. Documentele au fost înaintate organelor de urmărire penală.
Tot în acest weekend, în stațiunile Slănic Moldova și Târgu-Ocna, jandarmii au derulat activități preventive, informând turiștii despre măsurile de siguranță în cazul întâlnirii cu animalele sălbatice, în special cu ursul brun, pe traseele montane.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău transmite că astfel de acțiuni vor continua, iar cetățenii pot conta în permanență pe sprijinul jandarmilor.














