vineri, 5 decembrie 2025

S-a sfințit Paraclisul din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău

La sfârșitul săptămănii trecute, a avul loc o slujbă de sfințire a Paraclisului din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău, o slujbă oficiată chiar de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.

Lucrările la acest așezământ au fost derulate la inițiativa managerului spitalului, farm. Mădălin Pârâianu. La eveniment a participat și primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu, precum și directorul Casei de Asigurări de Sănătate, Dan Stoica, dar și medici, personal auxiliar al instituției sanitare și alți invitați.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a felicitat conducerea instituției spitalicești și personalul medical.

După eveniment, însoțit de cadrele medicale , Înaltpreasfinția Sa a vizitat saloanele Spitalului de Pneumoftiziologie aducând binecuvântare arhierească și cuvânt de mângâiere pacienților care beneficiază de serviciile de îngrijire medicală în această unitate spitalicească băcăuană.



spot_img