Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Primăria comunei Măgura organizează, în data de 25 septembrie, un spectacol dedicat seniorilor măgureni. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural ”Dumitru Tătaru”, începând cu ora 14.00.
”Și acest spectacol face parte din seria activităților dedicate oamenilor cu părul alb din comuna Măgura, pe care-i cinstim și respectăm. Sunt vârstnici care merită recunoștința întregii comunități, sunt modele de viață pentru generațiile tinere, de aceea trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru a le asigura o bătrânețe cât mai liniștită. În acest sens, niciun efort nu este prea mare, iar în comuna Măgura avem dezvoltat un Compartiment de Asistență Socială, cu o activitate extrem de activă în beneficiul vârstnicilor”, a precizat primarul comunei Măgura, Iordache Costrăș.
Pe scena Centrului Cultural ”Dumitru Tătaru” vor urca elevi ai Școlii ”Emil Brăescu”, Ioana Verman și Teodor Nechita, studenți ai Universității de Arte ”George Enescu”, din Iași, Ansamblul folcloric ”Mugurelul”, din Măgura, Ritmo Dance Bacău, solistele Arianna Grozavu, Maria Luțu Nuțu, Mihaela Gurău, precum și Claudia Tamaș, de la Școala Postliceală ”Sanity”, din Bacău, principalul partener al evenimentului.
Pe lângă programul artistic, seniorii măgureni vor beneficia de sfaturi pentru o viață sănătoasă și echilibrată oferite de voluntarii de la ”Sanity”.














