vineri, 5 decembrie 2025

Karting: Bacăul, gazda ultimelor două etape ale Campionatului Național

În acest weekend, pe circuitul „Speed Park” se va derula etapa a cincea, pentru ca lupta finală pentru medalii să se dea tot aici, în ultima rundă a întrecerii care se va derula în perioada 17-19 octombrie

Campionatul Național de karting organizat de FRK revine în Bacău. Cu ultimele două etape ale întrecerii, ce vor decide campionii României în 2025.

În acest sfârșit de săptămână, pe circuitul băcăuan „Speed Park” este programată etapa a cincea, pentru ca tot aici să se dispute și runda de final a campionatului, ce va avea loc în intervalul 17-19 octombrie. Pentru etapa din weekendul 19-21 septembrie și-au anunțat prezența 60 de piloți, care se vor înfrunta la șase clase de concurs.

Cea mai numeroasă clasă este Pufo, cu 20 de concurenți, șef de coloană fiind pilotul de casă, Adam Diaconu, de la BRT, câștigător al ultimelor trei etape. La Mini și-au anunțat prezența 16 piloți, la KZ2 11 (inclusiv trio-ul aflat în luptă strânsă pentru titlu format din Milan Degeratu, Darius Babaioana și Eric Enache), în timp ce la Promo BB se vor alinia la start opt sportivi.

Cei mai puțini participanți vor fi la OKNJ (doar unul: Maximilian Orban) și OKN (trei, toți de la CSK: Mara Ioana Cîltea, Teodor Constantin Osiceanu și Victor Andrei Roman). Și dacă tot suntem la capitolul piloți, să notăm, ca o curiozitate, că nicio clasă de concurs nu a avut în acest an același câștigător la toate cel patru etape de până acum.

În ceea ce privește programul etapei băcăuane, vineri și sâmbătă se vor desfășura antrenamentele și manșele calificativele, în timp ce duminică, 21 septembrie, vom putea asista la cele două finale.

Finala 1 va avea loc în intervalul orar 10.58- 13.15, în timp ce Finala 2 va avea startul la 14.10 și se va încheia la 16.07. Festivitatea de premiere va începe la ora 17.00.

 

 



spot_img