vineri, 5 decembrie 2025

Unde sunt mustăriile de altădată?

Marturisesc că sunt un nostalgic și că, de fiecare dată când vine toamna, am amintiri vii legate de acele momente. După ce începea școala și culesul viilor, cel puțin în Bacău, restaurantele care se respectau făceau mustării. Era un obicei simplu, dar plin de farmec, care aduna oamenii în jurul unei mese și al unui pahar de must proaspăt.

Nu era nevoie de cine știe ce investiții: câteva snopuri de stuf, câteva butoaie și un grătar erau suficiente. Atmosfera era caldă și primitoare, iar oamenii se adunau pentru a savura pastrama de oaie alături de mustul aburind. Era un adevărat deliciu, unul pe care puțini îl mai cunosc astăzi. Îmi amintesc cum pastrama cu usturoi se întâlnea cu mustul proaspăt și cum combinația lor era pur și simplu fantastică.

Gustul, mirosul și căldura acelei seri rămân pentru mine amintiri de neuitat. Totul era mai mult decât mâncare: era un ritual al comunității și al prieteniei. Timpul însă nu a avut milă și această tradiție s-a pierdut treptat. Mai întâi, prețurile au crescut, astfel încât doar câțiva îșimai permiteau o porție de pastramă.

Apoi, încet-încet, au dispărut de tot, lăsând în urmă doar amintirile celor care au prins vremurile acelea. Astăzi, lumea pare să prefere burgeri și cola, iar „anacronismele” culinare nu mai au căutare. Se pare că gusturile s-au schimbat, iar farmecul simplu al unei seri de toamnă, în jurul unui butoi de must și a unui grătar cu pastramă, a rămas doar în povești. Totuși, pentru mine, mustăriile de altădată nu sunt doar nostalgie.

Ele reprezintă o lecție despre cum mâncarea poate fi mai mult decât hrană – poate fi pretextul pentru o suetă cu prietenii, pentru râsete și pentru momente care contează cu adevărat. Mi-ar plăcea să văd că astfel de tradiții revin, chiar și pentru o clipă.

 

Cu respect,

Vasile Butunoi


„Bacăul vorbește” este spațiul dedicat pe site-ul Deșteptarea unde vocea comunității prinde glas. Cititorii pot împărtăși opinii despre municipiul Bacău și întreg județul, contribuind la o dezbatere deschisă și relevantă.

Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.


Bacăul vorbește! Spune-ți părerea!

spot_img