La sediul Asociației Ovidenia din Sărata a avut loc prima întâlnire de lucru cu cei 15 preoți din Protoieria Bacău, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care vor fi instruiți în cadrul proiectului Acces4All. Ulterior, aceștia vor organiza în centrele de catehizare activități cultural-educaționale dedicate copiilor și tinerilor, folosind resursele și metodele incluse în toolkit-ul proiectului.
Întâlnirea a inclus prezentarea obiectivelor inițiativei, a calendarului de lucru și a cerințelor ce trebuie respectate pe parcursul implementării.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Asociației Ovidenia și ai Protoieriei Bacău, între care părintele protopop Eugen-Ciprian Ciuche, părintele Răzvan-Dimitrie Radu – președintele Asociației Ovidenia, și părintele inspector Alexandru Oprea, membru al asociației și manager de proiect.
Această întâlnire marchează debutul concret al programului, următorul pas fiind participarea preoților la cursul de formare, urmat de aplicarea practică a activităților educative în comunitățile parohiale.
Proiectul Acces4All este derulat de Asociația Ovidenia și cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2025, în conformitate cu Legea nr. 350/2005.














