ActualitateAgregate minerale exploatate și transportate ilegal, depistate de polițiștii din Onești

Agregate minerale exploatate și transportate ilegal, depistate de polițiștii din Onești

Setează Deșteptarea ca sursă preferată pe Google News

Polițiștii din Onești au depistat, la data de 4 septembrie, trei autocamioane care transportau agregate minerale fără documente legale. Autovehiculele au fost oprite pe strada Calea Bacăului, iar în urma verificărilor s-a constatat că șoferii, cu vârste cuprinse între 31 și 56 de ani, nu au putut prezenta avize de însoțire sau alte acte care să ateste proveniența materialelor.

Controlul a relevat, de asemenea, că cele trei autoutilitare nu aveau polițe de asigurare obligatorie valabile, iar asupra vehiculelor a fost instituită măsura sechestrului. Autoritățile au aplicat măsuri tehnico-administrative, printre care reținerea certificatelor de înmatriculare și retragerea plăcuțelor de înmatriculare. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale a fost de 78.000 de lei.


Ancheta a arătat că agregatele minerale erau exploatate ilegal din albia de protecție a râului Tazlău. Un bărbat din comuna Oituz opera un excavator pentru extracție, fără a deține autorizația și permisul necesar pentru exploatarea materialelor din zonă.

Polițiștii Biroului Rutier Onești au sancționat contravențional proprietarii autocamioanelor și au aplicat măsurile legale pentru lipsa documentelor de însoțire a agregatelor. Operațiunea face parte dintr-un control mai amplu asupra transportului și exploatării resurselor minerale în județ.

Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Bacău, care continuă cercetările într-un dosar penal pentru exploatarea de agregate minerale în zone protejate, inclusiv albii de râuri și zone de protecție sanitară a surselor de apă.

spot_img
spot_img