vineri, 5 decembrie 2025

Seară plină de emoții la lansarea de carte a Andreei Lichi

„Eu și piesele din puzzle-ul meu. De la fragmentare la întregire” este titlul celei de-a doua cărți care poartă semnătura psihologului Andreea Lichi, volum lansat joi, 4 septembrie, eveniment găzduit de sala de evenimente a Complexului EMD.

Cu o prezență mult peste așteptări, întâlnirea a fost una încărcată de emoții care au făcut din această seară una memorabilă. Programul, unul foarte bine structurat, a durat aproape trei ore, un program captivant care pur și simplu i-au țintuit pe invitați până la final, trecându-i prin toate sterile.

În startul evenimentului, eleva Patricia Barnea de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” a încântat prezența cu vocea ei cristalină, după care prezentatorul Bogdan Matei a prezentat-o publicului pe autoarea de carte Andreea Lichi. După o prezentare a cărții și a ceea ce transmite lucrarea, rând pe rând, invitații și-au exprimat unghiurile de vedere cu privire la conținutul acestui volum.

Au vorbit despre „Eu și piesele din puzzle-ul meu. De la fragmentare la întregire”, Carmen Mihalache – critic de teatru și director al revistei „Ateneu”; Venera Mihaela Cojocariu – profesor universitar dr. la Universitatea „Vasile Alecsandri”; Gabriel Lupu în calitate de conf. univ. dr. la Universitatea „Vasile Alecsandri”; Laura Huiban – jurnalist și profesor la Palatul Copiilor; Mădălina Rotaru – consilier de dezvoltare personală și Oana Melania Dincă – psihoterapeut.

Nu au lipsit momentele artistice, între care o scenetă interpretată chiar de autoarea cărții lansate și invitata Ioana Puiu, precum și un moment marca Eliza Noemi Judeu.

„În esență, cartea Andreei Lichi este despre triumful spiritului asupra materiei. Sensibilitatea, inteligența, o voință și un curaj ieșite din comun au dus la inedite transmutante. Au transformat durerea în carburant și au făcut ca din rană să țâșnească lumina. Ceea ce înseamnă, cum am spus, izbânda spiritului.”

Carmen Mihalache, critic de teatru și director revista „Ateneu”

„Am avut onoarea să particip la un eveniment emoționant: lansarea volumului „Eu și piesele din puzzle-ul meu”, semnat de psihologul si psihoterapeutul Andreea Lichi. Evenimentul a adunat critici literari, actori de prestigiu, colegi de breaslă, prieteni apropiați și cititori curioși să descopere continuarea primei cărți „Suflet de porțelan”, precum și universul sensibil al autoarei.

Titlul simbolizează procesul de autocunoaștere și acceptare, vulnerabilității și complexitatea emoțională a fiecăruia dintre noi...dacă suntem sinceri cu noi înșine. Andreea a vorbit cu emoție despre completarea pieselor de puzzle ale existenței sale prezente. Cartea o recomand cu căldură a fii citită si recitiți de multe ori, nefiind o simplă lectură provenită dintr-o imaginație bogată.

Este însăși VIAȚA …: să fii iubit și să iubești. Să fii îmbrățișat și să îmbrățișezi. Să ai blândețe. Să înțelegi că puterea nu înseamnă să nu cazi, ci să reușești să te ridici. Nu împotriva ta, ci alături de tine!”

Oana Melania Dincă, psihoterapeut

Evenimentul de lansare a acestei cărți a fost transmis live pe contul nostrum de facebook, deșteptarea.ro, acolo unde poate fi vizionat în continuare.

 



spot_img