vineri, 5 decembrie 2025

Bacăul găzduiește etapa națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 1–4 septembrie 2025, județul Bacău este gazda etapei naționale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, competiție de tradiție dedicată pompierilor militari din întreaga țară, organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

La această ediție participă loturi reprezentative din întreaga țară, printre care: Bacău, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, București-Ilfov, Călărași, Gorj, Mureș, Neamț, Sibiu și Suceava. De asemenea, sunt invitați speciali Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Recea, județul Maramureș, câștigătorii etapei naționale a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, de anul acesta.

Competiția include probe complexe, menite să verifice pregătirea fizică și profesională a pompierilor, precum:

  • Scara de fereastră, la poligonul de instrucție din municipiul Onești;

  • Pista cu obstacole pe 100 m și ștafeta 4×100 m, pe stadionul din Târgu Ocna;

  • Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă, tot la stadionul din Târgu Ocna.

Proba duel va aduce față în față opt participanți, care își vor demonstra curajul și forța într-o confruntare spectaculoasă.

Festivitatea de deschidere a avut loc luni, 1 septembrie, la ora 16:00, în Parcul din stațiunea Slănic Moldova, iar festivitatea de premiere se va desfășura joi, 4 septembrie, ora 9:30, în Piațeta Primăriei din Târgu Ocna.

Vor fi premiați nu doar câștigătorii clasamentului general, ci și cei care s-au remarcat prin profesionalism, spirit de echipă și performanță individuală.

Autoritățile invită toți cetățenii să fie alături de pompieri în aceste zile, pentru a urmări demonstrațiile de forță, curaj și profesionalism și pentru a trăi emoția acestei competiții de tradiție.

La etapa națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență din Bacău participă loturile reprezentative ale inspectoratelor județene: MR. CONSTANTIN ENE (Bacău), CPT. PUICĂ NICOLAE (Argeș), CRIȘANA (Bihor), BISTRIȚA (Bistrița-Năsăud), NICOLAE IORGA (Botoșani), DEALU SPIRII (București-Ilfov), BARBU ȘTIRBEI (Călărași), LT. COL DUMITRU PETRESCU (Gorj), HOREA (Mureș), PETRODAVA (Neamț), CPT. DUMITRU CROITORU (Sibiu) și BUCOVINA (Suceava). Proba duel va aduce față în față opt participanți, care își vor demonstra curajul și forța într-o confruntare plină de dinamism. De asemenea, ca invitați speciali sunt prezenți Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Recea, județul Maramureș, câștigătorii etapei naționale a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență din acest an.



spot_img