Căderea părului este una dintre cele mai frecvente cauze pentru care pacienții, în special femeile, se adresează medicului endocrinolog. Cauzele sunt multiple, iar tratamentul corect depinde de identificarea exactă a acestora. Despre acest subiect am stat de vorbă cu dr. Adina Manolachie, medic specialist endocrinolog.
Cât de des întâlniți în cabinet pacienți care se plâng de căderea părului?
Extrem de des, mai ales la femei. Unii pacienți vin special pentru căderea părului, alții doar o menționează în treacăt, fără să bănuiască o legătură cu glanda tiroidă sau alte dezechilibre hormonale. De multe ori căderea părului este doar un simptom, semnalând o problemă de fond: tulburări hormonale, carențe nutriționale sau perioade de stres intens.
Mulți pacienți au încercat deja diverse șampoane, tratamente cosmetice, fiole sau suplimente, dar fără rezultate, pentru că nu s-a tratat cauza reală. De aceea, căderea părului nu trebuie ignorată și nici tratată superficial.
Este normal să ne cadă părul?
Da, este normal – până la un punct. Fiecare persoană pierde în mod natural între 50 și 100 de fire de păr pe zi. Problema apare când observăm că pierderea este mare, părul se rărește vizibil, scalpul devine ușor de văzut sau apar zone fără păr. Pacientul găsește mult păr pe pernă, în baie, pe haine, peria se umple repede. Atunci e timpul să investigăm.
Care sunt principalele cauze ale căderii părului?
Printre cele mai frecvente cauze endocrinologice se numără hipotiroidismul – adică scăderea funcției glandei tiroide (produce mai puțini hormoni tiroidieni). Aceasta duce la încetinirea metabolismului, inclusiv la scăderea regenerării firelor de păr. Alte cauze hormonale includ sindromul ovarelor polichistice, în care nivelul crescut de androgeni afectează foliculii piloși, dar și stresul, care duce la eliberarea de cortizol și dezechilibre în organism.
Important de menționat sunt și carențele nutriționale: deficitul de fier, de vitamina D, zinc, B12 sau chiar de proteine poate duce la slăbirea firului de păr. De asemenea, pacienții care urmează diete cu puține calorii sau vegetariene fără suplimentare corectă pot prezenta cădere de păr. Uneori, căderea părului apare și după naștere, o intervenție chirurgicală, o boală acută, o infecție severă – este ceea ce numim efluvium telogen, o cădere temporară, dar adesea dramatică.
În cazul femeilor, mai ales în perioada perimenopauzei, dezechilibrele hormonale sunt principala cauză.
Cum investigați un pacient care acuză căderea părului?
În primul rând, este importantă o discuție detaliată cu pacientul. Întreb despre momentul în care a început căderea părului, dacă există antecedente familiale, dacă au existat evenimente stresante, intervenții chirurgicale sau modificări de greutate. Apoi urmează investigațiile de laborator: analize de sânge pentru tiroidă, feritină, vitamina D, hormoni androgeni. Uneori colaborăm cu dermatologul, mai ales când suspectăm afecțiuni de scalp sau alopecie areată, sau cazuri mai complicate care necesită dermatoscopie sau biopsie de scalp.
Căderea părului este reversibilă?
În multe dintre cazuri, da. Dacă se identifică și se corectează cauza, părul își poate relua creșterea normală. De exemplu, dacă avem un deficit de fier, nu e suficient să aplicăm fiole pe scalp – trebuie corectată carența prin alimentație sau suplimente. Dacă este vorba de hipotiroidism, tratamentul cu levotiroxină va rezolva problema în câteva luni. Însă este important ca pacientul să aibă răbdare: rezultatele se văd după minimum 3–6 luni. Uneori e nevoie de tratament chiar și un an de zile pentru regenerare completă.
Căderea părului afectează doar femeile?
Deloc. Deși femeile sunt mai preocupate de acest aspect și vin mai repede la consult, și bărbații se confruntă cu alopecie, uneori de la vârste tinere. La ei, cel mai frecvent este tiparul genetic – alopecia androgenetică – care evoluează în timp și care, din păcate, nu se poate opri complet, dar poate fi încetinită. În ultimii ani am văzut tot mai mulți tineri afectați de stres, dietă haotică sau antrenamente intense, care dezvoltă alopecie temporară.
Cât de mult contează alimentația și stilul de viață?
Foarte mult. Părul are nevoie de proteine, fier, zinc, vitamine din grupul B. Dietele drastice sau alimentația dezorganizată duc în timp la subțierea și căderea firelor de păr. La fel, lipsa somnului și stresul cronic au efecte negative. Recomand pacienților să aibă un stil de viață echilibrat și să evite automedicația.
Ce sfat aveți pentru cei care observă că le cade părul în exces?
Să nu ignore acest semn pe care organismul îl dă. De cele mai multe ori, căderea părului este simptomul unei probleme care se poate trata. Cu cât pacientul ajunge mai repede la medic, cu atât șansele de a avea rezultate bune cresc. Frumusețea părului vine din sănătatea întregului organism.














