Un nou amical pentru divizionara C Aerostar Bacău. Un amical încheiat la egalitate, 2-2, sâmbătă, pe terenul unei foste și, foarte posibil, viitoare colege de serie in Liga 3, CSM Adjud 1946.
Gazdele adjudene au condus cu 1-0 și 2-1 prin golurile marcate de Amaechi (min. 13) și Bacoiu (min. 73), însă „aviatorii” au egalat de fiecare dată, mai întâi prin Pantelei, în min. 70 și apoi în urma penaltyului transformat de Oancea în min. 88.
Antrenorii Aerostarului, Andrei Vatră și Dan Bolfă au început testul de la Adjud cu următoare formulă de echipă: Tancău-Tilibașa, Antohi, Constantinescu, Prențu- Băisan, Aeroaiei, Roman, Dumitru (min. 22 Oancea)- Lupu, Catău.
În partea secundă, băcăuanii au utilizat garnitura: Tancău- Olteanu, Benchea, Ganea, Paveluc- Băisan, Pruteanu, Matei, Oancea- Pantelei, Șchiopu.














