Comuna Buhoci, județul Bacău, trece printr-un moment dificil după ce două familii și-au pierdut locuințele în cel mai grav incendiu produs în localitate în ultimii ani.
Tragedia s-a petrecut în timp ce proprietarii se aflau în pelerinaj la o mănăstire, iar flăcările au mistuit întreaga lor agoniseală.
Primarul Adrian Nistor a anunțat că Primăria Buhoci va acorda sprijin financiar celor două familii, pentru a le ajuta să își reconstruiască locuințele. „Vom fi alături de aceste familii în această perioadă grea și vom contribui la reconstrucția caselor lor. Fac apel la toți oamenii de bine din comună și nu numai să se implice, fie prin donații materiale, fie prin alte forme de ajutor”, a transmis edilul.
Cauza incendiului nu a fost încă stabilită de autorități. Cei care doresc să ofere sprijin pot contacta direct Primăria Buhoci sau familiile afectate.














