sâmbătă, 6 decembrie 2025

Fotbal/ Liga 2: FC Bacău, debut fatal: „afumați” de „tripla” lui Fatai!

Nou promovata antrenată de Costel Enache a fost învinsă cu 3-2 (1-1), în deplasare, de CS Afumați, eroul jocului fiind atacantul nigeriano-român de 35 de ani, primul golgheter al noii ediții de campionat. Golul victoriei a venit în minutul 89. Pentru „alb-roșii”, a căror defensivă s-a dovedit total neinspirată, a punctat Cîrstean, din două penalty-uri

Sâmbătă, 2 august a pornit la drum cea de-a 86-a ediție a Ligii 2 la fotbal. Aflată la primul său sezon în eșalonul secund, nou promovata FC Bacău a debutat în deplasare, pe terenul celor de la CS Afumați. Și a debutat cu stângul! Echipa antrenată de Costel Enache a fost învinsă cu 3-2 (1-1), la capătul unui joc în care calitățile de golgheter ale lui Kehinde Fatai au taxat în mod decisiv erorile din apărarea băcăuană.

La 35 de ani, Fatai se încununează primul golgheter al noii ediții de campionat, în ierarhia marcatorilor punctând, cu o „dublă”, și mijlocașul FC Bacău, Gabi Cîrstea, autorul a două penalty-uri transformate în jocul de la Afumați. Având următoarea formulă de start, L. Anton- Bordea, Forizs, Cimbru, Coajă- Albu, Chirilă, Mitrică- Cîrstean, R. Ciobanu, Aftanache, băcăuanii s-au vâzut conduși din minutul 19, la o primă mare greșeală în defensivă. Stoperul Forizs a respins neglijent un balon trimis de Pitulac, servindu-l, involuntar, pe Kehinde Fatai, care, la revenirea în fotbalul românesc după un sezon în liga a doua elenă, la AEL Larissa, și-a început seria reușitelor cu un lob fără speranțe pentru portarul Anton.

Oaspeții au izbutit să revină până la pauză, restabilind egalitatea în min. 33, atunci când centralul Flueran a sancționat cu lovitură de la 11 metri faultul comis de Alin Lazăr asupra lui Mitrică, penalty-ul fiind transformat de Cîrstean.

Același scenariu părea să se deruleze și în partea secundă. În min. 49, o nouă pasă lungă, de data aceasta trimisă din propriul teren, de Zaina, o altă gafă a fundașilor centrali băcăuani, mult prea răsfirați și din nou lobul elegant al lui Fatai pentru 2-1. În replică, încă un penalty pentru FC Bacău și, din nou un gol egalizator, de data aceasta pentru 2-2, din partea lui Cîrstean în min, 73.

Numai că scenariul a cunoscut o modificare pe final. Un final letal pentru FC Bacău. În min. 89, la un corner de pe partea dreaptă, apărarea oaspeților a bâlbâit o minge în propriul careu, Andrei Pavel (intrat pe parcurs, la fel ca Denis Ganea și Andreas Niță) a degajat într-un aversar, iar ricoșeul i-a permis lui Kehinde Fatai golul victoriei: CS Afumați- FC Bacău 3-2!

Runda viitoare, FC Bacău va juca acasă, pe stadionul din Ruși Ciutea, contra Politehnicii Iași. Etapa a doua este programată sâmbătă, 9 august, însă, pentru moment, data derby-ului de Moldova dintre FC Bacău și Poli Iași nu este cunoscută, aceasta urmând să fie comunicată de FRF, în funcție și de programul de televizări, la începutul săptămânii viitoare.

Celelalte rezultate înregistrate sâmbătă, în etapa de debut a eșalonului secund: FC Voluntari- Metalul Buzău 2-1, CSM Slatina- CS Gloria Bistrița 0-0, ACSM Politehnica CS Tunari- Steaua București 1-3, Concordia Chiajna- AFC Câmpulung Muscel 2-0, CS Dinamo București- CSC Dumbrăvița 1-2, ACSM Reșița- Olimpia Satu-Mare 2-1, FC Bihor Oradea- CSC 1599 Șelimbăr 1-0, ASA Târgu-Mureș- Corvinul Hunedoara 0-0. Meciul Chindia Târgoviște- Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe va avea loc duminică, 3 august, ora 11.00, runda inaugurală urmând să se încheie marți, 5 august, odată cu jocul dintre ACSM Politehnica Iași și ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, programat în nocturnă, de la ora 20.00.

 

 

 



spot_img