sâmbătă, 6 decembrie 2025

Tenis/ „Dedeman & Simba Trophy”/ Carlo Alberto Caniato: „Bacăul va rămâne mereu în inima mea”

Învingător a celei de-a 24-a ediții a „Dedeman & Simba Trophy”, italianul de 19 ani se află la primul său turneu ITF câștigat în carieră

E născut la Verona, locuiește la Ferrara și ține cu Juventus. Are 19 ani și va face 20 la finalul lui octombrie. La startul „Dedeman & Simba Trophy” se afla pe locul 693 în ierarhia mondială. Între timp a avansat, iar până la sfârșitul lui 2025 și-a propus să intre în primii 500 ATP. De duminica trecută, contul și palmaresul său tenisistic sunt mai bogate. Contul, cu 4612 dolari, premiul cel mare al turneului ITF băcăuan. Palmaresul, cu statutul de câștigător al turneului ITF. De altfel, „Dedeman & Simba Trophy” este primul turneu ITF câștigat în cariera sa de italianul Carlo Alberto Caniato. Motiv pentru care va păstra mereu Bacăul în inimă. Sunt fix cuvintele sale.

-Carlo, în sfârșit ai spart gheața.

-Da, am reușit să câștig primul meu turneu ITF. Succesul e foarte, foarte important. Și nu doar pentru că am spart gheața, așa cum spuneai. E foarte important pentru că, înainte de toate, vine după o perioadă dificilă pentru mine.

-Despre ce e vorba?

-Despre o accidentare serioasă suferită la începutul anului. O ruptură a mușchilor abdominali. Am tras de mine, am sperat și uite că am reușit să revin. Succesul de aici, de la Bacău, nu este deloc întâmplător. Luna trecută am disputat finala unui alt turneu ITF de 30.000 dolari, cel de la Cattolica, unde am pierdut cu 6-4, 6-4 în fața compatriotului meu Manuel Mazza.

-Care a fost cel mai dificil meci pe care l-ai jucat la Bacău?

-În mod cert, cel din sferturile de finală, contra favoritului 2, spaniolul Pujolras, învingătorul de anul trecut al turneului de aici, de la Bacău. Îl știam pe Pujolras, l-am văzut și la câteva turnee în Italia, iar victoria pe care am reușit-o contra sa mi-a dat moral. La fel de dificilă a fost însă și finala, unde am dat peste un adversar foarte bun, Franco Roncadelli. Într-o finală se poate întâmpla orice. OK, a contat faptul că Franco a acuzat și o stare de oboseală după cele două meciuri jucate în preziua finalei, ce au durat mai bine de cinci ore și s-au derulat pe o căldură nimicitoare. Dar cred că și eu mi-am făcut bine treaba în ultimul act al competiției, având grijă să nu scap această șansă.

-Cum ți s-a părut „Dedeman & Simba Trophy” în ansamblu?

-Un nivel foarte bun, iar condițiile excelente. Organizatorii s-au achitat excelent de sarcini și țin să le mulțumesc și lor, și publicului. Bacăul va rămâne mereu în inima mea pentru faptul că mi-a adus prima victorie într-un turneu ITF. În egală măsură, însă, mi-a plăcut faptul că oamenii s-au dovedit foarte ospitalieri: și la hotel, și aici, la baza sportivă și prin oraș.

-Chiar, ai apucat să vezi vreun pic orașul?

-În afară de drumul de la hotel la terenuri, am ținut să mă plimb un pic, pentru relaxare, prin centru. Mi s-a părut frumos, mi-a plăcut și nu o spun din politețe. Îmi doresc să revin aici anul viitor deoarece turneul este bun, iar eu trebuie să-mi apăr trofeul.



spot_img