Cel mai prestigios eveniment sportiv al Bacăului, turneul ITF de tenis „Dedeman & Simba Trophy” și-a intrat în pâine. Uvertura e asigurată de tururile de calificare, iar la acest capitol, competiția dotată cu premii în valoare de 30.000 dolari plus ospitalitate a înregistrat un adevărat record, având înscriși 75 de sportivi.
„Au fost cu 11 tenismeni mai mulți decât locurile disponibile în calificări, care sunt în număr de 64. Ne-a părut rău că nu am putut da curs tuturor solicitărilor, dar, pe de altă parte, nu poate decât să ne bucure faptul că turneul nostru, ajuns la cea de-a 24-a ediție, reprezintă un punct de interes pentru jucători din toate colțurile lumii”, a declarat Mihai Ciuntea, „sufletul” turneului „Dedeman & Simba Invest”.
Calificările, care au început duminică, se vor încheia marți, 22 iulie, atunci când este posibil să se dispute și câteva jocuri de pe tabloul principal de simplu. Ziua de miercuri va fi una plină-ochi, cu meciuri pe tablou atât la simplu, cât și la dublu.
Cel mai bine cotat tenismen al întrecerii găzduite de terenurile SCM Bacău este Filip Cristian Jianu, numărul 274 în ierarhia mondială, urmat de câștigătorul de anul trecut al „Dedeman & Simba Trophy”, spaniolul Alex Marti Pujolras (nr. 339 ATP) și ucraineanul Oleksandr Ovcharenko (349 ATP).
În ceea ce privește cele patru wild-carduri, acestea au intrat în posesia lui Cezar Papoe, Ștefan Haită, Alexandru Mihai Coman și Rareș Pieleanu. Pe tabloul principal sunt 20 de înscriși direct, cărora li se adaugă cei patru deținători de wild-card și, evident, cei opt jucători veniți din calificări.














