La Maternitatea din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău a început prima serie de instruiri dedicate exclusiv angajaților din secție, de la cadrele medico-sanitare până la personalul auxiliar, precum infirmieri, îngrijitori și brancardieri. Scopul? Îmbunătățirea comunicării cu pacientele și aparținătorii, dar și între membrii echipei medicale.
„Cursul este făcut special pentru eficientizarea comunicării echipei Maternității cu pacienții. Participanții își vor remodela modul de comunicare cu pacienții și cu aparținătorii, dar și modul de comunicare în cadrul echipei, pentru că, de aici, pleacă totul. Astfel, dacă există o comunicare bună în echipă, în mod sigur va fi o comunicare adecvată și cu exteriorul”, a explicat Cristian Duță, reprezentantul organizatorului acestor sesiuni de instruire.
Cursurile sunt susținute de dr. Adina Geană, specialist recunoscut în domeniul managementului calității în sănătate, cu o experiență vastă acumulată în cadrul Institutului Național de Management al Serviciilor de Sănătate și ca director de calitate la Spitalul Clinic SANADOR.
Participanții vor lucra atât pe partea de comunicare verbală, cât și pe cea nonverbală, punând accent pe ascultarea activă și empatie – competențe esențiale pentru o relație autentică cu pacientele și o colaborare eficientă în cadrul echipei medicale. Printre obiectivele principale ale cursului se numără și dezvoltarea capacității de a furniza îngrijiri personalizate, adaptate nevoilor fiecărei paciente.
„Relația dintre cadrele medicale și paciente este esențială în construirea unui act medical de calitate. În acest sens, am demarat un program de formare continuă axat pe comunicare empatică și relaționare umană. Scopul este ca fiecare pacientă să se simtă ascultată, înțeleasă și respectată, indiferent de situația medicală cu care se confruntă”, a declarat Marius Savin, managerul SJU Bacău.
„Acest curs nu este doar un pas spre îmbunătățirea imaginii instituției, ci o investiție reală în respectul și încrederea dintre echipa medicală și comunitate. Credem că vorbele au puterea de a sprijini vindecarea, iar modul în care le folosim face diferența.”
Instruirea face parte dintr-un program amplu de dezvoltare profesională și umană, implementat în cadrul SJU Bacău, ce are ca obiectiv creșterea calității serviciilor oferite și consolidarea unei relații de încredere cu pacientele, într-un mediu în care profesionalismul este susținut de empatie.














