Duminică, 29 iunie, în zi de mare sărbătoare, Insula de Agrement s-a transformat în Orășelul Copiilor. Activitatea a fost organizată de Școala Gimnazială „Elias” din satul Podiș, comuna Mărgineni, în colaborare cu Centrul de Sănătate Podiș, și a dorit să îi învețe pe copii ce putem găsi într-un oraș.
Și totul a început cu o „Primărie”, la care s-au adăugat standuri ale principalelor instituții: ISU, Poliție, Jandarmi, Serviciul de Ambulanță, dar și alte standuri cum ar fi teatru, filarmonică, bibliotecă și multe, multe altele.
„Școala Gimnazială „Elias”, deși este într-o zonă rurală, își dorește să iasă în comunitate pentru a încuraja o educație de calitate, o educație și înafara școlii, care să aducă bucurie, uimire și curiozitate în rândul copiilor, să îi facă să învețe chiar și în timpul vacanțelor. Interesul nostru este de a-i ajuta pe copii să privească cu bucurie educația, indiferent de context. Chiar și când vii la o plimbare în parc.
Poți să înveți lucruri interesante. Noi am mai participat, nu ca organizatori, dar am participat la activități de acest gen în alte orașe. Ni s-au părut foarte frumoase și am zis: de ce să nu se bucure și Bacăul și copiii de aici de un asemenea proiect frumos și plăcut”, a declarat Gabriela Luncanu, directoarea Școlii Gimnaziale „Elias” din Podiș – Mărgineni.
Printre multele ateliere care au atras atenția copiilor, și nu numai, i-am găsit și pe reprezentanții Școlii de Șoferi „Smart ABC” care au venit cu o mașină de școală în care s-au urcat cei mici și au pornit-o.
În plus, cei de „Smart ABC” au adus și un semafor: „Suntem încântați că cei mici au câteva cunoștințe despre mașini, despre culorile semaforului. Noi am venit la invitația acestei școli din Podiș, ne bucurăm de acest aspect și chiar suntem entuziasmați de o prezență numeroasă a copiilor.
Le-am dat voie să pornească mașina, i-am făcut membri ai școlii încă de pe acum. Această inițiativă o găsesc foarte interesantă dar și importantă și o să venim de fiecare dată când ne vor chema”, a spus John Popa, managerul Școlii de Șoferi „Smart ABC” Bacău.
Acest eveniment, Orășelul Copiilor, a fost la prima ediție iar organizatorii au precizat că în urma acestui succes vor continua cu alte ediții dorind să devină o tradiție. Imagini de la acest eveniment au fost transmise live pe contul nostru de facebook, Deșteptarea.ro, acolo unde pot fi vizionate în continuare.














