duminică, 14 decembrie 2025

Structurile teritoriale ale MAI, la datorie de Rusalii

Polițiștii băcăuani vor asigura ordinea și liniștea publică în minivacanța de Rusalii.
Peste 200 de polițiști vor acționa zilnic, pe raza județului Bacău, pentru siguranța cetățenilor.
Astfel, în perioada 06 – 09 iunie a.c., în județul Bacău, vor fi mobilizați zilnic polițiști de la ordine publică, rutieră, investigarea criminalității economice, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și de la combaterea criminalității organizate.
Polițiștii, sprijiniți de peste 80 de autospeciale, vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere, astfel încât cetățenii să se bucure în liniște de această sărbătoare.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele drumuri naționale și județene, utilizând aparatura radar din dotare.
Recomandările polițiștilor pentru conducătorii auto:
•Respectați viteza maximă legal admisă pe sectorul de drum pe care circulați;
•Înainte de a pleca la drum, verificați starea tehnică a autoturismului;
•Acordați atenție sporită manevrelor de depășire; efectuați-le doar după ce v-ați asigurat temeinic;
•Purtați centura de siguranță și nu utilizați telefonul mobil în timpul șofatului, decât cu dispozitiv “mâini libere”;
•Nu conduceți sub influența alcoolului și evitați condusul dacă vă simțiți obosiți;
•Evitați orice preocupare care v-ar putea distrage atenția la volan;
•Pentru deplasările lungi, planificați pauze regulate, pentru a preveni oboseala.
Polițiștii vă urează Drum Bun și fără evenimente rutiere!
GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ BACĂU
În perioada 7 – 9 iunie 2025, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va acționa pentru menținerea ordinii și siguranței publice în zona de responsabilitate, cu prilejul minivacanței de Rusalii.
Pe întreaga durată a acestei perioade, jandarmii vor desfășura acțiuni în sistem integrat, alături de celelalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne. Prioritățile vizează protejarea vieții și integrității cetățenilor, prevenirea infracțiunilor și contravențiilor, precum și promovarea unui comportament responsabil în spațiul public.
Vor fi constituite echipe mobile de intervenție, disponibile 24/7, pregătite să intervină prompt în orice situație.
În zonele de agrement, este importantă respectarea Legii nr. 54/2012 privind activitățile de picnic: focul se aprinde doar în locuri special amenajate, iar deșeurile trebuie colectate selectiv și eliminate corespunzător.
Totodată, jandarmii vor fi angrenați în misiuni dedicate manifestărilor religioase prilejuite de Rusaliile Romano-Catolice din localitatea Ghimeș-Făget, alături de polițiști și pompieri băcăuani, dar și la evenimente publice din județele Galați, Iași și Bacău.
Indiferent unde alegeți să vă petreceți această minivacanță, adoptați o conduită civilizată, respectați indicațiile forțelor de ordine, evitați conflictele și semnalați orice situație de risc la 112 sau echipajelor de Jandarmerie.
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău rămâne angajată în misiunea de a proteja cetățenii și de a contribui la desfășurarea în siguranță a activităților din această perioadă.
Vă dorim o minivacanță liniștită, lipsită de incidente, și vă încurajăm să vă bucurați de timpul liber cu responsabilitate!
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN BACĂU
Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău va asigura măsurile de ordine publică pe timpul minivacanței prilejuite de sărbătoarea Rusaliilor, cu obiectivul de a garanta desfășurarea în siguranță a tuturor activităților publice.
Peste 250 de jandarmi vor fi prezenți în județ pentru:
•menținerea ordinii publice la evenimente în spații deschise;
•protejarea lăcașurilor de cult și a participanților la manifestările religioase;
•prevenirea și combaterea faptelor antisociale în zone aglomerate;
•patrularea în stațiuni turistice și zone de agrement;
•intervenția rapidă în sprijinul cetățenilor și turiștilor.
Evenimentele unde vor fi asigurate măsuri de ordine includ:
•Festivalul „Bucuria în Familie” – Insula de Agrement Bacău
•„Hramul Asăului” – manifestări religioase și cultural-artistice
•Hramul „Sfânta Treime” – Mănăstirea din Cucova, com. Valea Seacă
•Slujbe religioase
•Participarea cu efective în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile la sărbătoarea Rusaliilor Catolice – Ghimeș-Făget
•Activități specifice în ariile protejate din județul Bacău
În stațiunile Slănic Moldova și Târgu Ocna, jandarmii vor patrula în zonele turistice, oferind sprijin, informații utile și intervenții prompte la nevoie.
Recomandări pentru cetățeni:
•Respectați marcajele și panourile informative de pe traseele turistice
•Nu distrugeți mediul înconjurător și nu aprindeți focuri în locuri nepermise
•Dacă observați animale sălbatice periculoase, îndepărtați-vă calm, nu le hrăniți și nu le fotografiați
Pentru orice situație de urgență, apelați 112 sau solicitați sprijinul echipajelor de jandarmi.
INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „Mr. CONSTANTIN ENE” BACĂU
Cu prilejul Rusaliilor ortodoxe și catolice, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău transmite cetățenilor cele mai bune gânduri și le urează să petreacă aceste zile în liniște și siguranță.
Pentru ca evenimentele religioase și publice să se desfășoare în condiții de maximă siguranță, ISU Bacău a dispus măsuri preventive și operative la nivel județean, cu accent pe manifestările din Ghimeș-Făget (8 iunie 2025).
Forțele dislocate includ:
•2 autospeciale de primă intervenție și comandă
•2 autospeciale pentru stingere cu apă și spumă
•1 ambulanță SMURD
•1 ambulanță SAJ
Pe durata evenimentelor, pompierii militari vor fi prezenți constant și pregătiți să intervină prompt.
Recomandări pentru cetățeni:
•Respectați indicațiile autorităților și ale organizatorilor
•Evitați focul deschis în apropierea pădurilor, vegetației uscate sau clădirilor din lemn
•Nu blocați căile de acces pentru autospeciale
•Supravegheați copiii, mai ales în zone aglomerate sau în apropierea surselor de foc
•În cadrul slujbelor religioase, păstrați calmul și evitați aglomerațiile
ISU Bacău vă asigură că va fi la datorie pentru siguranța dumneavoastră. Dacă observați o situație periculoasă, sunați imediat la 112.
AGENȚIA NAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE – CENTRUL REGIONAL BACĂU
Cu ocazia minivacanței din perioada 7–9 iunie, ANITP – Centrul Regional Bacău transmite cetățenilor recomandări pentru prevenirea traficului de persoane.
Traficul de persoane reprezintă o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Poate începe cu o promisiune aparent inocentă.
Recomandări:
•Fiți atenți la ofertele de muncă ce promit salarii mari fără a necesita experiență sau calificare
•Acceptați un loc de muncă doar în baza unui contract legal
•Nu predați actele de identitate decât autorităților
•Nu permiteți reținerea documentelor personale de către alte persoane
Atenție la metoda „loverboy”, frecvent folosită pentru recrutarea victimelor în scopul exploatării sexuale. Traficantul se prezintă drept un partener iubitor, dar urmărește controlul și exploatarea.
Sfaturi pentru mediul online:
•Nu oferiți detalii intime în mediul virtual
•Evitați întâlnirile cu persoane cunoscute doar pe rețelele sociale
•Nu trimiteți fotografii sau videoclipuri personale care ar putea fi folosite pentru șantaj
Fiți vigilenți. Spuneți NU traficului de persoane!


spot_img