duminică, 14 decembrie 2025

Rețea infracțională destructurată de DIICOT Bacău: 21 de percheziții în România și Elveția, acuzații grave de trafic de persoane și minori

O amplă acțiune coordonată de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău a avut loc astăzi în județele Bacău și Neamț. În cadrul acesteia, au fost puse în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară într-un dosar ce vizează o grupare de criminalitate organizată implicată în trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal și spălare de bani.

Operațiune comună cu autoritățile din Elveția

Simultan, în Elveția, procurorii Parchetului din Cantonul Zurich au desfășurat două percheziții domiciliare. Intervențiile internaționale fac parte dintr-o anchetă comună, desfășurată în baza unui acord încheiat în iulie 2024 sub egida EUROJUST, care a permis constituirea unei echipe mixte de anchetă între autoritățile române și cele elvețiene.



O rețea activă de peste șapte ani în Europa

Cercetările vizează o rețea infracțională compusă din 24 de cetățeni români, suspectați că au desfășurat activități ilegale pe teritoriile mai multor state europene în ultimii șapte ani. Membrii grupării ar fi acționat inițial în Marea Britanie, iar din 2022 și-ar fi extins activitatea infracțională în Elveția, în orașele Zurich, St. Gallen și Lucerna.

Potrivit anchetatorilor, liderul rețelei, un bărbat în vârstă de 45 de ani, ar fi pus bazele unei veritabile „școli infracționale”, în care recruta și instrui noi membri ai grupării, învățându-i metode de manipulare, subjugare psihologică și exploatare a femeilor.

Metode de racolare și exploatare înfiorătoare

Victimele, în majoritate tinere din medii defavorizate ale României și cu un nivel scăzut de educație, ar fi fost racolate prin rețele de socializare folosind metoda „loverboy” sau promisiuni înșelătoare de câștiguri rapide în străinătate. Ulterior, acestea erau constrânse să practice prostituția în condiții extrem de dure, fiind obligate să cedeze jumătate din încasări rețelei.

Anchetatorii mai susțin că victimele erau supuse unui regim de muncă extenuant, private de libertate, deposedate de venituri și supuse unor practici sexuale periculoase. Unele dintre ele ar fi fost forțate să continue activitatea chiar și în stare avansată de graviditate, pentru a satisface fanteziile unor clienți și a crește profitul grupării.

Cazurile documentate relevă situații deosebit de grave: femei „vândute” între membrii rețelei sau folosite drept miză la jocuri de noroc. Mai mult, în unele cazuri, acestea erau obligate să livreze droguri de mare risc, în special cocaină, clienților pe care îi deserveau.

Sprijin logistic și spălare de bani în România

O parte din investigații se concentrează pe persoane aflate pe teritoriul României, suspectate că ar fi sprijinit rețeaua oferind logistică sau ajutor în spălarea banilor proveniți din aceste activități ilicite.

Audiere și cooperare internațională

Audierile suspecților au loc la sediul DIICOT Bacău. Investigația se desfășoară cu sprijinul Europol, EUROJUST și al mai multor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Iași, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, jandarmii din Bacău și Neamț, precum și Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău.

Precizare oficială

DIICOT subliniază că, pe tot parcursul urmăririi penale, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.



spot_img