sâmbătă, 6 decembrie 2025

Bărbat reținut de polițiștii din Târgu Ocna pentru comiterea mai multor infracțiuni

La data de 24 mai a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Investigații Criminale Târgu Ocna au reținut un bărbat de 38 de ani, din localitate, bănuit de comiterea mai multor fapte cu caracter violent.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în timp ce se afla în apropierea unui local public din stațiune, pe fondul consumului de alcool, acesta ar fi adresat amenințări mai multor persoane și le-ar fi agresat fizic, tulburând totodată ordinea și liniștea publică.

În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Ulterior, în cursul zilei de 25 mai a.c., suspectul a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bărbatului.



spot_img