30 aprilie 2024
OpiniiEditorialDespre pasarele, pasaje, paralele si alte traznai din Bacau

Despre pasarele, pasaje, paralele si alte traznai din Bacau

Nu multi au auzit de strada Viselor, chiar daca locuiesc de multisor in municipiul Bacau. Este una dintre multele (inca!) strazi care au fost blagoslovite cu promisiuni in ultimii ani, dar ramase la stadiul de proiect executat doar oral, mai precis in forma cea mai tupeista a minciunii. Mai nou, aceasta strada, si altele asemenea ei, figureaza pe lista celor ce vor primi binefacerile celui de-al treilea mileniu românesc, adica asfalt in loc de pietris, canalizare decenta si ceva trotuare, daca se vor gasi bani… Sa vedem, ca de vorbe s-au saturat bacauanii din cartierele municipiului, desi se minuneaza ori de câte ori isi vad adresa la rubrica “obiectiv indeplinit” de Primaria Bacau. Am publicat lista strazilor pe care administratia locala s-a angajat sa le refaca anul acesta, iar in luna decembrie o vom republica, bifând ce s-a indeplinit. Ne-am bucura pentru locuitorii de acolo sa se realizeze suta la suta, desi…. Si acesta nu este singurul angajament al administratiei noastre ce se da vrednica. Urmeaza refacerea Pasajului Letea, adica a Podului de la Narcisa, cel cârpit de atâtea ori cu punga de firmele competente ce presteaza pe bani publici. Ingrijorator este ca una dintre firmele care vor presta acolo este autoarea celebrului sens giratoriu de la Liceul Economic, o traznaie costisitoare si contestata de cei mai multi dintre soferii care au trecut prin zona. Si ca panarama sa fie completa, un functionar al Primariei a inceput sa abereze despre o pasarela paralela cu podul, destinata pietonilor si biciclistilor. Oricine a trecut macar o data pe lânga respectiva constructie isi poate da seama ca asemenea nazbâtie este imposibila, insa ce mai conteaza inca o vrajeala la cte s-au aruncat pâna acum!
PS: Celor care mor de grija DESTEPTARII le transmit ca suntem bine mersi, tirajul nostru e in crestere (spre deosebire de al altora), salariile chiar se dau ziaristilor (spre deosebire de alte locuri) si vom continua sa criticam actuala administratie si orice institutie (spre deosebire de altii) atunci când nu-si face datoria. Cât despre proiectele prezentate de-a lungul vremii drept mari realizari, desi multe sunt doar scorneli fara nicio legatura cu realitatea, le propun benjaminilor aflati in gratiile politice sa faca singuri un bilant onest al Primariei Bacau in ultimii opt ani, pe care sa-l publice undeva. Pariez ca nu aveti curaj, verticalilor?

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri