1 noiembrie 2024

Tăierea unor copaci pe Bulevardul Unirii stârnește indignare în rândul locuitorilor din Bacău

Decizia de a tăia mai mulți copaci de pe Bulevardul Unirii pentru a face loc unei noi stații de autobuz a provocat o reacție vehementă în comunitatea locală.

Pe grupul de socializare „Județul Bacău, Bun și Rău!”, un utilizator a exprimat frustrarea sa, declarând: „Mi-aș dori să-l întâlnesc pe proiectantul ‘inteligent’ care a decis să taie copacii de pe Bdul Unirii ca să facă o stație de autobuz la câțiva metri de autogară. Cineva decide dintr-un birou, cineva aproba iar noi, locuitorii, n-avem nici o valoare. Sau poate avem la viitoarele alegeri!”



Viceprimarul Cristian Ghingheș a intervenit în dezbaterea online, subliniind că problema principală constă în faptul că proiectul tehnic a fost comandat și aprobat de primărie, adăugând: „Asta dincolo de ceea ce a pus pe hârtie respectivul proiectant.”

Comentariile continuă să curgă, mulți locuitori exprimându-și dezamăgirea față de lipsa de protecție a zonelor verzi în oraș. Ana Maria a subliniat:

„Își bat joc de orice fărâmă de verdeață din orașul acesta sub pretextul unor proiecte care vor fi finalizate peste 50 de ani. În alte țări natura se integrează în peisaj, se construiește în jurul ei, la noi se distruge. Dar nu realizează că tot asupra oamenilor se răsfrânge.”




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img