La data de 20 aprilie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și a ilegalităţiilor în domeniul silvic.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 50 de persoane și controlate 46 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei, din care 10 pentru abateri de la normele în vigoare privind ordinea și liniștea publică.
În jurul orei 19.30, patrula intercomunală din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului a depistat în trafic, în comuna Stănişeşti un autoturism condus de un localnic cu o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.















