Inspectoratul de Jandarmi Judetean Bacau s-a desfasurat, saptamana trecuta evaluarea personalului din compartimentele si subunitatile unde au fost radiate posturi (obiective, grupe) pentru incadrarea in numarul de posturi stabilit incepand cu 10 iunie 2011. “In urma acestei evaluari 38 de cadre raman la dispozitie incepand cu 1 iulie, prin nepromovarea probelor stabilite. Acestia vor putea sa se inscrie la concurs pentru ocuparea celor 20 de posturi ramase vacante, dar si pentru ocuparea altor posturi, care se vor vacanta in perioada urmatoare”, a declarat col. Vasile Enache, inspector sef al IJJ Bacau. Si la Gruparea Mobila de Jandarmi Bacau s-a desfasurat acest examen, iar 12 subofiter sunt acum “la dispozitie”, dupa cum ne-a spus mr. Marius Taranu, ofiter. Probele de evaluare au fost test grila si un interviu structurat, ambele din tematica de pregatire militara si de specialitate. Conform dispozitiilor legii privind Statutul cadrelor militare, perioada de punere la dispozitie este de maxim 3 luni. Cei care vor fi trecuti in rezerva dupa perioada de 3 luni vor beneficia de dipozitiile OUG 54/2011, privind acordarea timp de un an a unui ajutor in cuantum de 50-60 la suta din ultima solda (in raport de vechime) si considerarea acestei perioade ca stagiu de cotizare si vechime in munca. (R. Neagu)















