Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhivele Naționale Bacău, organizează în perioada 5-6 octombrie 2023, Simpozionul Național „Vasile Pârvan” (SNVP), manifestare culturală de tradiție aflată sub patronajul spiritual al celui care a fost „părintele arheologiei românești”, marele savant român născut pe meleaguri băcăuane, academicianul căruia îi datorăm implementarea primului plan coerent de cercetare arheologică la nivel național.
În plus, ediția din acest an se află și sub semnul aniversar al celor 615 ani de la emiterea celui mai vechi document intern care atestă existența localității Bacău.
Simpozionul va debuta joi, 05 octombrie 2023, ora 11.00, la sediul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, din str. 9 Mai, nr. 7. Programul va avea în deschidere Conferința științifică „Un enciclopedist latin – Plinius cel Bătrân. La 2000 de ani de la naștere”, susținută de prof.univ.dr. Nelu Zugravu de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Istorie.
Conferința va fi urmată de lansarea anuarului Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău – „Carpica”, vol. LII, 2023, prezentat de dr. Lăcrămioara Stratulat, director general adjunct al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. Va urma lansarea anuarului Arhivelor Naționale Bacău – „Acta Bacoviensia”, nr. XVIII, 2023, prezentată de prof. Vilică Munteanu.
Programul SNVP mai cuprinde vernisarea unui număr de trei expoziții temporare – o expoziție de arheologie-etnografie și două expoziții de foto-documente; prima dintre acestea, intitulată „Târgurile medievale Bacău și Trotuș (615 ani de la emiterea documentului din 6 octombrie 1408)”, este un omagiu adus unor mari personalități ale științei istorice băcăuane: prof. Iulian Antonescu, autorul primelor campanii de săpături arheologice de la Curtea Domnească Bacău, și, nu în ultimul rând, prof. dr. Alexandru Artimon, unul dintre cei mai prolifici arheologi români cu expertiză în sfera civilizației urbane medievale din regiunea Moldovei, prezentată de dr. Lăcrămioara-Elena Istina. În cadrul manifestării, se vor vernisa și expozițiile foto-documentare: „Un sat și o sută de ani: Nicolae Bălcescu – Bacău, 1923-2023” (prezintă Iulian Bucur) și „Fotografii din dronă pe proiectul Centurii București Nord, Lot 2 (prezintă dr. Dănuț Prisecaru).
Programul va continua cu susținerea comunicărilor specialiştilor prezenţi la eveniment, pe secțiuni: Arheologie, Istorie, Personalități-Muzeografie-Monumente-Medalistică, Arhivistică.
La realizarea simpozionului au colaborat Asociaţia Arhiviştilor din România – Filiala Bacău şi Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Iulian Antonescu” Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.