Un onestean a reusit o performanta deosebita la faza nationala a concursului profesional sportiv "Marsul Factorilor Postali". Competitia s-a desfasurat sambata, 18 iunie, in statiunea Brasov si la start s-au aliniat in total 54 de postasi, dintre care 27 femei si 27 barbati. La baieti, pe locul I s-a clasat Constantin Branza, postas la Oficiul Postal Onesti, si victoria lui nu mai reprezinta nicio surpriza. Nu este pentru prima data cand atinge o asemenea performanta. Ani la rand a participat la acest concurs si a reusit sa se califice pe primele locuri la faza nationala si la Balcaniada. Editia din 2010 a Balcaniadei Factorilor Postali, gazduita de capitala Albaniei, i-a adus Romaniei medalia de aur, la femei, prin Andreea Arsene, factor postal la Botosani, si cea de argint, la baieti, prin onesteanul Constantin Branza. Postasii clasati pe primele cinci locuri si postaritele care au ocupat primele trei locuri vor reprezenta Posta Romana la intrecerea balcanica din septembrie 2011, care se va desfasura in Turcia. Primul concurs profesional sportiv "Marsul Factorilor Postali" din Romania s-a organizat in 1977 si de atunci in fiecare an s-a desfasurat. (E. Tintaru)















