luni, 22 decembrie 2025

Doi jandarmi băcăuani recompensați cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne

Astăzi, la sediul MAI, cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne, doi jandarmi băcăuani au primit distincții din partea ministrului Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, pentru activitatea desfășurată și pentru rezultatele obținute.

Plutonierul adjutant șef Teletin Tudorel este încadrat în Jandarmeria Română din anul 2007 și tot de atunci face parte din echipa Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, iar în cei 16 ani de activitate și-a îndeplinit atribuţiile cu profesionalism.

Tudorel este persoană modestă, responsabilă, perseverentă, sufletistă, care de-a lungul carierei sale s-a implicat în foarte multe acțiuni caritabile pentru ajutorarea unor persoane aflate în nevoi, iar printre acestea se numără și ajutorul oferit unui bătrân din Podul Turcului, căruia i s-a adus ” lumină” în casă prin montarea unor panouri solare, precum și ajutorul oferit unei mame care își crește singură cei trei copii, ajutorul constând în alimente, medicamente, lemne pentru foc în sezonul rece și montarea unor panouri solare.
De asemenea, în data de 23 februarie 2023, în timp ce se afla în serviciu a acționat pentru acordarea primului ajutor unui bărbat care sângera abundent în zona capului în urma unui accident rutier ce a avut loc pe drumul E85 din județul Bacău.



Sergent major Căuș Gabriel face parte din echipa Grupării de Jandarmi Mobile Bacău de aproape un an și a dat dovadă de profesionalism pe timpul executării misiunilor.

Respect, responsabilitate și echilibru sunt calitățile pe care le manifestă în viața de zi cu zi Gabriel, care, în data de 18 iunie 2023, împreună cu un coleg polițist, a salvat un bărbat care se spânzurase sub podul ce traversează râul Moldova din municipiul Roman.
Aceștia l-au ridicat imediat într-o poziție de siguranță și i-au tăiat șnurul din jurul gâtului, reușind să-i salveze viața.
Câteva minute mai târziu, au găsit o fetiță rătăcită și au predat-o, în siguranță, familiei.

Competenţa profesională, deschiderea şi interesul manifestat, disponibilitatea şi solicitudinea dovedite au avut un efect pozitiv în executarea cu succes a misiunilor specifice, aducându-şi aportul la formarea unei imagini pozitive şi corecte a instituţiei.



spot_img