Printre localitatile care vor beneficia de fonduri din Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii se numara si comuna Scorteni. In cadrul acestui program conducerea primariei a depus de mai multa vreme un proiect de reabilitare a mai multor drumuri, care a si fost aprobat. "Toate drumurile care duc spre biserici vor fi asfaltate, ne-a spus Mircea Ambarus, primarul comunei. Este vorba despre drumurile din satele Grigoreni, Scorteni si Floresti. Vor fi asfaltati, in total, 5,54 km." Valoarea investitiei se ridica la 1.361.000 de euro. Pentru executia ei va fi organizata licitatie electronica. Dar anul acesta Primaria Scorteni a rezolvat deja unele probleme existente pe alte portiuni de drumuri. In satul Scorteni a reusit sa reabiliteze caile de acces din cartierul Dragomireasa, in Floresti a facut drumul dintre biserica si cimitir si a balastat alte doua portiuni de strada din aceasta localitate, una de 400 m si alta de 406 m. Totodata, au fost refacute si drumurile din satele Serbeni si Bogdanesti. (E. Tintaru)















