luni, 22 decembrie 2025

Amenzi pentru lipirea de afișe publicitare pe stâlpi și clădiri

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat o serie de acțiuni între 3 și 12 iulie 2023, în scopul identificării organizatorilor de evenimente care amplasau ilegal afișe și postere publicitare în orașul Bacău.

În urma acestor acțiuni, au fost identificate patru societăți comerciale responsabile de lipirea de afișe publicitare pe stâlpi, clădiri, transformatoare de curent și alte zone din oraș. Aceste societăți comerciale au fost notificate cu privire la încălcarea prevederilor legale și li s-a cerut să înlăture afișele și să aducă locațiile la starea inițială.

Dintre cele patru societăți comerciale depistate, doar două, cu sedii în București, Cluj și Brăila, au respectat măsurile dispuse și au dezlipit afișele publicitare, aducând locațiile la starea inițială. Celelalte două societăți comerciale, care nu au acționat conform solicitărilor polițiștilor locali, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 3600 lei.



Este important de menționat că, în acest an, polițiștii locali au aplicat un total de 26 de sancțiuni, în valoare de 13.300 lei, atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice care au amplasat afișe în mod ilegal.

Reamintim cetățenilor municipiului Bacău că, conform articolului 13, litera f), din Hotărârea Consiliului Local nr. 223/2001, este interzisă lipirea, scrierea sau expunerea de afișe sau anunțuri pe stâlpii de iluminat public, arbori, pereții clădirilor, construcțiilor și amenajărilor publice. Încălcarea acestor prevederi constituie o contravenție și se sancționează cu amendă, în cuantumul de la 200 la 400 de lei pentru persoanele fizice și de la 400 la 900 de lei pentru persoanele juridice.



spot_img