luni, 22 decembrie 2025

SCORTENI: Retea de apa si de canalizare in 2012

Sute de familii din comuna Scorteni vor beneficia, incepand cu anul viitor, de conditii de civilizatie aproape la fel ca bacauanii. Conducerea primariei acestei localitati a depus deja un proiect care vizeaza realizarea retelei de alimentare cu apa si de canalizare in mai multe sate ale comunei. "Banii vor veni din Fondul de Mediu, ne-a spus Mircea Ambarus, primarul comunei Scorteni. Ma astept sa fiu chemat in orice clipa pentru a sustine proiectul si nu am nicio indoiala in ce priveste obtinerea finantarii lui. Vom face puturi forate ca sa nu mai depindem de nimeni." Initiativa este impusa, in primul rand, de faptul ca gospodariile, 500 la numar, care sunt racordate acum la conducta de aductiune de la Valea Uzului, vor fi debransate de la aceasta in momentul punerii in functiune a celei noi. La noua conducta nu vor mai fi rebransati. Costul investitiei a fost estimat la 4.300.000 lei. Proiectul consta din puturi forate de unde va fi scoasa apa, bazin de captare a acesteia si retea de distributie. Totodata va fi construita o retea de canalizare si statie de epurare a apelor uzate, provenite de la gospodarii. "Daca vom reusi sa ne incadram in grafic, la finele lunii octombrie vom incepe sapaturile, astfel ca anul viitor vom avea apa", a mai spus primarul comunei. De aceasta investitie vor beneficia nu mai putin de 1.130 de familii din satele Floresti, Grigoreni si Scorteni. (E. Tintaru)



spot_img