Art Safari găzduiește în inima Capitalei o amplă expoziție de artă dedicată pictorului român Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), unul dintre cei mai importanți artiști din perioada interbelică. Cu această ocazie, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău a împrumutat 5 lucrări din colecția sa pentru a fi parte din această retrospectivă națională.
În total, 150 de lucrări au fost reunite la București, provenind de la muzee din toate colțurile țării, dar și din colecții private, multe dintre ele expuse pentru prima dată publicului. Expoziția poate fi văzută în cadrul Art Safari până pe 14 mai, de joi până duminică, în centrul Bucureștiului.
Un pictor care a luptat pentru idealul Marii Unirii
Chiar dacă a trăit doar 57 de ani, Ion Theodorescu-Sion a fost un pictor de mare succes în perioada interbelică. Artistul a avut 14 expoziții personale, a participat la aproape toate saloanele oficiale din București și a expus alături de marii maeștri români din epocă.
Ion Theodorescu-Sion a produs senzație prin picturile sale, adevărate simfonii dedicate definirii „specificului românesc”. A fost un unionist convins și un erou-militar al Primului Război Mondial. Alături de picturile sale, la Art Safari sunt expuse și decorațiile și medaliile primite de acesta pentru eroismul său în Marele Război.
Sion a studiat în România și la Paris și a experimentat în toate stilurile artistice ale vremii sale (Impresionism, Pointilism, Fovism, Cubism, Simbolism). Dacă pe atunci a fost criticat pentru lipsa unui stil unitar, astăzi acest caracter eclectic îl face special. Compoziții Neo-românești monumentale, țărani portretizați grandios, femei înfățișate ca zeițe ale pădurii și naturi statice bogate în detalii sunt doar câteva dintre surprizele pe care expoziția le dezvăluie vizitatorilor, într-o scenografie aparte.
Expoziția „Ion Theodorescu-Sion. O viață de poveste” este curatoriată de Elena Olariu și poate fi văzută la Art Safari până pe 14 mai, de joi până duminică, în centrul Bucureștiului.
5 lucrări valoroase din colecția Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în inima Capitalei
Din colecția Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău au sosit la Art Safari 5 opere semnate de Sion: „Țăran în pădure”, „Gladiole”, „Trei țărănci”, „Muncitor la masă” și „Țărancă (Rada)”.
„Dintre acestea se remarcă lucrarea „Trei țărănci”, o lucrare de maturitate artistică, din ultimii ani de viață ai artistului, care demonstrează fidelitatea lui Sion față de redarea formei feminine și față de subiectul său central: viața satului românesc. Ion Theodorescu-Sion a fost inspirat în cariera sa de Camil Ressu, un maestru al artei românești, de la el învățând importanța calității desenului și a formei anatomice corect reprezentate. Cele trei țărănci sunt într-un echilibru perfect și alcătuiesc o compoziție piramidală, plină de vitalitate”, declară Maria Munteanu, ghid Art Safari.







