“Ziua porților deschise” la Gradinița cu Program Prelungit Nr. 29

În prag de primăvară, Gradinița cu Program Prelungit Nr. 29, structura a Școlii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu” din Bacău, a organizat “Ziua porților deschise” cu tematica “Festivalul mărțișoarelor” unde preșcolarii alături de educatoare, și-au etalat talentul și îndemanarea în confecționarea de diverse produse specifice perioadei 1-8 Martie.

“Părinții și copiii au fost invitați să pășească pragul instituției noastre pentru a descoperi cadre didactice dedicate care își fac cu pasiune meseria. De asemenea, vor găsi un spatiu primitor, cald, prietenos, plin de culoare și voie bună!” transmite doamna director adjunct Daniela Dorobăț.

Scopul acestei activități este acela de a vesti venirea Primăverii, de a duce mai departe tradiția Mărțișorului, dar și de a întări relația dintre părinți și grădiniță.



Grădinița noastră își dorește să ofere cea mai bună cale spre realizarea procesului educativ. De aceea, ori de câte ori avem ocazia, ne deschidem porțile către părinți și preșcolari, dar și pentru viitorii copii care se vor înscrie la grupele mici, oferind o instruire modernă în învățământul tradițional.

Inițiatorii proiectului sunt cadrele didactice de la G.P.P. Nr. 29 din Bacău: Juncu D., Avram E., Cucu A., Luca A., Dorobăț D., Merticariu D., Amarinei A., Negru G., Miu L., Gabor A., Galiș N., Vieru A., Zaharia N., Zaharia M., Ciocanaș M., Iacobeanu R., Buchir D., Neagu C., care au dat șansa celor mici de a-și exersa abilitățile de comunicare, promovare și negociere, și de a aprecia strădania colegilor din grădiniță.

Pe lângă copii, cadre didactice și părinți, au participat la această activitate și doamnele inspector de specialitate Elena Roșca și Mariana Ștefan, precum și doamna director a Școlii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu” din Bacău, prof. Carmen Busuioc.

Pe lângă expoziția organizată în cadrul festivalului, vizitatorii și invitații s-au bucurat de prăjituri de casă, ceai și cafea.



spot_img