Unii comercianti nu se dau in laturi de la nimic pentru a-si vinde marfa, chiar daca aceasta ar putea pune in pericol sanatatea consumatorilor. Inspectorii sanitari de la Directia de Sanatate Publica Bacau au descoperit in doar 5 zile tot atatea exemple de agenti economici care vindeau produse alimentare ce nu indeplineau cerintele generale si specifice de conformitate. Din acest motiv au fost amendate cu cate 4.000 de lei SC Udy Trade SRL, bar din comuna Corbasca, SC Antares SRL, patiserie din Buhusi, SC Food Distribution Services SRL, depozit alimentar, SC Sastra SRL, minimarket (ambele din Bacau) si SC Sildan SRL, depozit alimentar din Moinesti. (D. Mincu)















