miercuri, 17 decembrie 2025

Peste 2000 de infecții virale, nici un deces

În perioada 06–12 februarie, în județulBacău s-au înregistrat 2031 de infecții virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre acestea, 79 soldându-se cu internări.

Cele mai multe infecții s-au înregistrat la grupa de vârstă 5-15 ani – 702, din care 20 de internări.

În același interval s-au înregistrat 306 pneumonii și bronhopneumonii, din care în 55 de cazuri a fost nevoie de internarea pacienților.



Nu a fost înregistrat nici un caz de decesa cauzat de IACRS, peneumonii sau bronho-pneumonii.

DSP a primit de la Ministerul Sanatatii un numar total de 45.360 de doze de vaccin gripal, din care până în data de 17.02.2023 au fost vaccinate 45.071 de persoane. În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.Ca în fiecare an, campania se deruleaza prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Mentionam ca in saptamana mai sus amintita, s-au inregistrat 49 cazuri de gripa tip A si B, din mediul urban si rural, astfel: la grupa de varsta 0-1 an: 6 cazuri, la grupa de varsta 2-4 ani: 11 cazuri, la grupa de varsta 5-14 ani: 13 cazuri, la grupa de varsta 15-49 ani: 9 cazuri, la grupa de varsta 50-64 ani: 4 cazuri si 6 cazuri la grupa de varsta peste 65 de ani.

 



spot_img