Protecția Consumatorilor a anunțat, vineri, că un magazin Lidl din Bacău va fi închis până la șase luni din cauza unor probleme.
„Pentru un magazin din municipiul Bacău comisarii au decis închiderea temporară pentru o perioadă de până la 6 luni”, a anunțat AGERPRES, citând un comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
Magazinul Lidl, însă este și va rămâne deschis deoarece a stat închis doar o zi pentru că a remediat neregulile constatate de ANPC.
Într-adevăr, ar fi putut sta închis jumătate de an, dacă nu reușea să remedieze problemele semnalate de ANPC.
Închiderea s-a produs în luna ianuarie.
Conform AGERPRES, Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de 7,3 milioane de lei unor magazine Lidl din toată ţara şi au decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, în cazul a 38 de unităţi, pentru nereguli constatate în timpul controalelor efectuate în acest an.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis vineri AGERPRES, de la începutul acestui an şi până în prezent au fost desfăşurate 307 acţiuni de verificare a supermarketurilor Lidl, la nivel naţional, în cadrul unei tematici de control care prevede supravegherea modului în care marile lanţuri de retail, care activează în România, respectă legislaţia în vigoare.
În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat 481 amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 7,3 milioane de lei, 133 de avertismente şi au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 125.000 lei.
De asemenea, comisarii au decis oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, în cazul a 38 de unităţi situate în judeţele: Arad, Prahova, Caraş Severin, Hunedoara, Neamţ, Iaşi, Constanţa, Olt, Dolj, Braşov, Alba, Mureş, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Bistriţa- Năsăud, Ilfov şi municipiul Bucureşti şi propunerea încetării practicilor comerciale incorecte, în cazul a 66 de unităţi.















