Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Buhuşi a fost protagonistul unui incident neplăcut în Bacău. A pierdut controlul asupra maşinii pe care o conducea şi a lovit alte trei autoturisme, informează ProTV.
Martorii au declarat că acesta circula cu viteză mare când, într-o curbă uşoară, a ajuns pe celălalt sens, şi a lovit maşinile parcate.
Şoferul a fost testat și nu băuse alcool înainte să urce la volan. Le-a spus anchetatorilor că una dintre anvelope ar fi explodat.
Poliţiştii urmează să stabilească exact cum s-a petrecut accidentul, dar tânărul va trebui să suporte oricum pagubele provocate.















