20 mai 2024
HomeSportTimpul amicalelor

Fotbal/ Liga a III-a

Timpul amicalelor

Cu mai puțin de o lună înainte de reluarea campionatului, divizionarele C băcăuane se află în focul jocurilor de pregătire. La sfârșitul săptămânii trecute, Aerostar s-a impus cu 3-0 în fața Științei Miroslava.

În forrmula Axinte- Prențu, Benchea, C. Pavel, Bacalu- Bobârnac, Chirilă, Al. Zaharia, Belciu- Coroamă, Băisan (au mai evoluat: Mocanu, Paveluc, Gavrilă, Vraciu, A. Pavel, Bucur, Huiban, Juncu și Căpușă), „aviatorii” au făcut diferența grație golului înscris de Chirilă și a „dublei” realizate de Zaharia. Mâine, de la ora 11.00, echipa antrenată de Mișu Ionescu va susține un nou test, pe terenul Ceahlăului Piatra Neamț.

Săptămâna aceasta este programată și o dublă confruntare între celelalte două echipe băcăuane, CSM și FC Dinamo. Acestea se vor întâlni miercuri și sâmbătă, cel mai probabil la baza sportivă de la Ruși Ciutea. De notat că pentru CSM Bacău, al cărui antrenor, Cristi Popovici, a împlinit ieri vârsta de 55 de ani, meciurile cu FC Dinamo Bacău sunt primele din această iarnă, „CSMeii” revenind sâmbăta trecută dintr-un stagiu de pregătire centralizată la Vatra Dornei.



Alte titluri
Alte titluri

Adnana Vrînceanu și Ștefania Zediu, noi recorduri personale

Clasată a doua la 200 metri la competiția derulată...

Dublu eveniment cultural la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești

Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești, în colaborare cu...

Polițiștii din Bacău participă la pregătire tactică și exerciții de tragere în Botoșani

Începând de astăzi, aproximativ 100 de polițiști din cadrul...

Ultimele știri