marți, 23 decembrie 2025

Gaz metan pentru trei cartiere din Onești

În cadrul ședinței de Consiliul Local Onești de vineri, 13 ianuarie, s-a aprobat modul de utilizare a excedentului bugetar pentru anul 2023.

Pe lângă cofinanțarea multiplelor proiecte europene realizate în Onești, 7.000.000 de lei din excedentul de 23.000.000 de lei vor fi direcționați pentru realizarea lucrării de introducere gaze naturale în trei cartiere: Slobozia, Belci și Borzești.

Anul bugetar 2022 a fost încheiat cu un excedent de 13.000.000 lei, din care 2.000.000 lei – rambursare anticipată pentru celebru credit contractat in urmă cu 20 de ani pentru construirea centralelor de cartier, iar diferența a fost direcționată spre capitolul Dezvoltare.



„Pentru cei care se întreabă de ce avem de ce avem excedent bugetar, răspunsul este clar: pentru că am fost chibzuiți și am făcut economii. La cheltuit toți sunt pricepuți, cu economiile este mai complicat!

Fiecare leu economisit ce se regăsește in excedentul bugetar va ajuta la dezvoltarea și înfrumusețarea orasului nostru. Banii din excedentul bugetar pot fi cheltuiți doar pentru investiții, sub nicio formă pe cheltuieli curente”, a declarat primarul Oneștiului, Laurențiu Neghină.



spot_img