vineri, 19 decembrie 2025

Jandarm băcăuan născut de Ziua Națională a României

Plutonierul adjutant Hazapariu Felix Gabriel este născut de Ziua Națională a României, iar ziua de 1 Decembrie are de mai bine de 22 ani o dublă semnificație în viața lui.

Subofițerul are 47 de ani și face parte din echipa Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, mereu bine dispus și întotdeauna cu o soluție, atunci când totul pare de nerezolvat.

Poartă cu mândrie uniforma de jandarm și este convins că a făcut cea mai bună alegere când a optat pentru o carieră în slujba legii și ordinii.



Este pasionat de sport, iar pe parcursul carierei s-a remarcat prin profesionalism, onestitate, demnitate și implicare în timpul misiunilor încredințate, pe care le-a dus la bun sfârșit de fiecare dată cu succes.

„Îmi iubesc ţara şi sunt mândru că fac parte din familia Jandarmeriei Române. Ne bucurăm ori de câte ori putem ajuta și știm că orice sprijin, atunci când ai nevoie, este bine venit! Meritele în serviciu nu sunt personale, munca de jandarmerie este una de echipa și de aceea meritul este al intregii echipe.” ne-a precizat Felix.

La mulți ani, Felix!
La mulți ani tuturor românilor!
La mulți ani, România!



spot_img