duminică, 21 decembrie 2025
HomeActualitateSpitalul Municipal a trecut la CJ, politicienii încă se duelează

Spitalul Municipal a trecut la CJ, politicienii încă se duelează

Deși consilierii locali au votat deja trecerea Spitalului Municipal în domeniul public al judetului, liderii politici încă se duelează pe acest subiect. Se remarcă faptul ca PSD și PNL au ajuns la un numitor comun în privința acestui transfer, în vreme ce primarul USR al Bacăului a rămas în offside pe acest subiect.

„Triumfalismul de acum 4 ani se întoarce, ca un bumerang, în capul celor care au „năşit” astfel de festivisme de prost gust. În plenul Consiliului Local Bacău, am văzut un concurs ca la casa de pariuri sportive – care pozează mai tare în „preocupatul” pentru termene: în acest caz, termenul de finalizare a lucrărilor la fostul Spital Municipal, şantier de 15 ani.
Pentru cei care mor de grija „termenelor”, să ia aminte la legea dată în 2018 pentru „Autostrada Unirii” la care, de 4 ani, nu s-a făcut nimic. Investițiile publice – autostradă, spital sau şcoală – n-au nevoie de legi populiste şi spectacol parlamentar, ci de sursă de finanțare constructori serioşi şi guvernanți care să urmărească, zi-lumină, implementarea acestor investiții”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

„Spitalul Municipal este un proiect liberal, dus într-un stadiu avansat de o administrație liberală. Este un proiect la care ținem foarte mult și vrem să îl vedem complet funcțional. Am discutat în repetate rânduri și cu premierul Nicolae Ciucă și cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș și am decis să susținem varianta care se prefigurează a fi cea mai eficientă pentru atragerea de fonduri, astfel încât investiția să fie finalizată.
Mă aștept, de acum încolo, să văd de la Consiliul Județean demersuri concrete și progrese reale în ceea ce privește finalizarea spitalului. Pentru PNL nu contează cine taie panglica, contează să putem obține o finanțare europeană pentru Spital, astfel încât acesta să fie terminat și să asigure cele mai bune condiții medicale, la standarde moderne, pentru pacienți”, a declarat președintele PNL Bacău, Mircea Fechet.



„Așa cum probabil ați aflat, clădirea Spitalului municipal ”Sf. Maria” a fost transferată către Consiliul Județean Bacău. Majoritatea consilierilor locali au votat cu optimism și încredere că va fi finalizată repede, chiar dacă nu s-a menționat nici un termen. M-au surprins discuțiile stârnite în plenul ședinței, controversele și dilemele aleșilor locali, în condițiile în care opt consilieri au cerut această ședință de îndată și alți 5 au afirmat public de la primele ore ale dimineții că vor vota ”pentru”. Adică majoritatea era formată și concluziile erau trase, înainte de a se vota”, a concluzionat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.

„Vestea bună: PSD și PNL s-au pus de acord  în Consiliul Local pentru finalizarea Spitalului Municipal, un consens în premieră pentru ultimii 15 ani, cât au trecut de când au început lucrările. Vestea proastă: USR, prin ocupantul scaunului de primar, putea să finalizeze spitalul în acest mandat, dar din neștiință și pariuri politice făcute prost a ajuns să rateze această uriașă oportunitate. A avut multe mâini întinse, dar a ales păgubașa cale a încăpățânării. Rezultatul: Consiliul Local a votat, aproape în unanimitate, pentru transferul clădirii către Consiliul Județean, care și-a asumat că va depune toate eforturile politice și administrative pentru finalizarea acestui obiectiv cu ajutorul PNRR, așa cum a indicat Ministerul Sănătății”, a comentat situația viceprimarul Cristian Ghingheș.



Alte titluri
Alte titluri

Victimele violenței domestice vor putea divorța și împărți bunurile fără taxe de timbru

Un nou act normativ dedicat protejării victimelor violenței domestice...

Soluții decorative pentru un Crăciun plin de culoare, de la Leroy Merlin

Perioada sărbătorilor aduce cu ea dorința de a crea...

Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA, 1 decembrie 2025

În data de 1 decembrie 2025 se celebrează „Ziua...

Romsilva oferă la vânzare peste 16 de mii de pomi de Crăciun în sezonul sărbătorilor de iarnă

În sezonul sărbătorilor de iarnă, Regia Națională a Pădurilor...

Ultimele știri